Raportul Senatului SUA nu ridică vălul asupra închisorilor secrete din unele ţări printre care România – AFP

Raportul Senatului SUA asupra metodelor de tortură folosite de CIA, dat publicităţii marţi, nu ridică vălul asupra centrelor de detenţie secrete din unele ţări, printre care România, notează France Presse.
Economica.net - mie, 10 dec. 2014, 06:57
Raportul Senatului SUA nu ridică vălul asupra închisorilor secrete din unele ţări printre care România - AFP

Senatul american a dat publicităţii o versiune prescurtată a raportului unei anchete parlamentare foarte aşteptate despre tehnicile dure de interogare folosite de CIA după 11 septembrie împotriva suspecţilor de terorism, asimilate torturii.

Raportul dezvăluie că programul de ‘interogare intensivă’ folosit de CIA împotriva suspecţilor de terorism a fost mult mai brutal decât recunoscuse iniţial agenţia americană de informaţii şi nu a condus la colectarea de informaţii menite să împiedice alte atacuri teroriste.

Aşa-numiţii deţinuţi de mare valoare au fost interogaţi de CIA în locuri secrete, denumite ‘situri negre’, înainte de a fi transferaţi la închisoarea militară de la Guantanamo, pe insula Cuba, în 2006.

Un raport parlamentar european din 2007 acuza în mod explicit Polonia şi România că au găzduit, între 2003 şi 2005, centre de detenţie secrete, respectiv la Kiejkuty, în nord-estul Poloniei, şi la Bucureşti, aminteşte AFP.

Un sit din Lituania, vizitat de deputaţi europeni, este de asemenea suspectat la Antaviliai, la 20 km de Vilnius.

Thailanda şi Afganistanul, unde armata americană era în război, de asemenea ar fi adăpostit asemenea centre.

În 2013, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care cerea autorităţilor române declanşarea rapidă a unei anchete ‘independente, imparţiale, detaliate şi eficiente’ asupra implicării României în programul închisorilor CIA.

Printr-un raport al unei Comisii parlamentare speciale, România a clarificat acuzele care i-au fost aduse. În urma anchetei derulate de comisie, s-a ajuns la concluzia că nu există niciun fel de argument care să probeze existenţa unor închisori CIA pe teritoriul României.

Te-ar mai putea interesa și
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Producătorii de automobile japonezi Honda și Nissan sunt în discuții pentru aprofundarea legăturilor, potrivit surselor, inclusiv o posibilă fuziune, deoarece provocările Tesla și rivalii......
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții fizice imprevizibile
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții ...
"Cârtițele" Eleni și Varvara, care sapă cele două fire ale Tunelului Ormeniș de 7,1 kilometri de pe traseul liniei ...
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele ...
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...