Rasmussen: Ucraina nu va renunţa la statutul de ţară nealiniată înaintea alegerilor din octombrie

Liderii politici ucraineni se aşteaptă ca Parlamentul de la Kiev să decidă renunţarea la statutul Ucrainei de ţară nealiniată după alegerile legislative de pe 26 octombrie, a declarat luni la Bruxelles secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, citat de agenţia Reuters.
Economica.net - lun, 01 sept. 2014, 14:17
Rasmussen: Ucraina nu va renunţa la statutul de ţară nealiniată înaintea alegerilor din octombrie

‘Înţeleg că actualul leadership politic de la Kiev are în vedere ca noul parlament rezultat în urma alegerilor parlamentare din Ucraina să modifice legislaţia privind statutul de nealiniere’, a indicat Rasmussen în timpul unei conferinţe de presă.

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a declarat vineri că executivul de la Kiev va înainta parlamentului un proiect de lege pentru a anula statutul de ţară nealiniată şi a relua apropierea de Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, începută de fostul preşedinte ucrainean Viktor Iuşcenko, după Revoluţia Portocalie din 2004.

Renunţarea la politica de nealiniere, adică de neafiliere la blocurile militare, ar fi primul pas în direcţia unei eventuale aderări a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică.

Însă Rasmussen a ţinut să adauge că este prea devreme pentru a aprecia cât timp va dura procesul în urma căruia Ucraina ar putea deveni membră a Alianţei. El a mai precizat că problema aderării la NATO va putea fi abordată cu autorităţile de la Kiev abia după adoptarea respectivei legi de către parlamentul ucrainean.

De obicei, negocierile în vederea aderării durează ani la rând, întrucât statele candidate trebuie să îndeplinească o serie de condiţii politice şi militare, lucru amintit şi de secretarul general al NATO, care a menţionat că va depinde foarte mult de capacitatea Ucrainei de a implementa reformele necesare, de a se adapta standardelor Alianţei şi de a îndeplini criteriile cerute.

Te-ar mai putea interesa și
Americanii au folosit 14 bombe anti-buncăr GBU-57 și peste 125 de avioane militare noaptea trecută
Americanii au folosit 14 bombe anti-buncăr GBU-57 și peste 125 de avioane militare noaptea trecută
Atacul aerian efectuat de SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost un succes incredibil și copleșitor', care a spulberat ambițiile nucleare ale......
Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței a crescut la 2,31 milioane în mai 2025
Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței a crescut la 2,31 milioane în mai 2025
Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) a crescut în mai 2025 cu 7,14%, ajungând la aproximativ ...
Parlamentul iranian analizează retragerea țării din Tratatul de neproliferare nucleară
Parlamentul iranian analizează retragerea țării din Tratatul de neproliferare nucleară
Parlamentul iranian va analiza retragerea țării din Tratatul de neproliferare nucleară (TNP) după atacurile SUA asupra ...
China critică SUA pentru încălcarea dreptului internațional prin atacul asupra Iranului
China critică SUA pentru încălcarea dreptului internațional prin atacul asupra Iranului
China a acuzat SUA că au încălcat dreptul internațional prin atacul aerian asupra Iranului și că au crescut tensiunile ...