Răspunsul Europei la succesul gazelor de şist în SUA s-ar putea afla sub deşertul Sahara
Algeria, cel mai mare exportator african de gaze, dispune deja de conducte pe sub Marea Mediterană către Spania şi Italia, relatează Bloomberg.
Statul nord-african se află deja în negocieri cu Exxon Mobil în legătură cu proiecte de explorare a gazelor de şist, a declarat Ali Hached, consilier al ministrului Energiei şi Minelor, Youcef Yousfi.
Eni, Royal Dutch Shell şi Talisman Energy au semnat deja contracte de explorare a gazelor de şist cu Algeria, iar facilităţile fiscale pentru dezvoltarea acestor zăcăminte urmează să fie aprobate în Parlament în următoarele câteva săptămâni.
Algeria deţine rezerve recuperabile de gaze de şist de 231 mii de miliarde de metri cubi, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie, suficiente pentru aprovizionarea întregii Uniuni Europene timp de un deceniu şi care valorează la preţurile actuale 2.600 de miliarde de dolari.
Creşterea producţiei de gaze în nordul Africii, dacă va fi posibilă, va oferi Europei o alternativă la gazele livrate de grupul rus Gazprom.
Încercările Europei de dezvoltare a rezervelor de gaze de şist au eşuat. Parlamentul Franţei a interzis folosirea metodei de fragmentare hidraulică din cauza temerilor că această tehnologie riscă să polueze apele potabile.
Marea Britanie a sistat activităţile de explorare, specialiştii investigând legătura între foraje şi cutremure.
În Polonia, unde guvernul dorea dezvoltarea acestor zăcăminte pentru creşterea independenţei energetice faţă de Rusia, testele iniţiale au fost dezamăgitoare.
În deşertul algerian, riscurile de forare sunt mai mici, iar grupul italian Eni a început deja să aplice metoda fragmentării pentru explorarea zăcămintelor, în timp ce Talisman şi Shell intenţionează să înceapă la rândul lor lucrările.