Răspunsul Guvernului la potențiala tranzacție E.On-MVM?  Lege pentru contracararea vânzării de companii din energie prin “preluări ostile”: Statul își creează dreptul să cumpere

Un proiect de Ordinanță de Urgență instituie dreptul ministerelor care, în numele statului, exercită calitatea de acționar minoritar la companii, să poată cumpăra ele acțiunile pe care acționarii majoritari le-ar scoate la vânzare.
Mihai Nicuţ - vin, 11 oct. 2024, 17:02
Răspunsul Guvernului la potențiala tranzacție E.On-MVM?  Lege pentru contracararea vânzării de companii din energie prin “preluări ostile”: Statul își creează dreptul să cumpere

În acest moment, legea nu permite instituțiilor publice să cumpere acțiuni emise de societăți comerciale și nu au dreptul să participe la cumpărări de acțiuni, sub sancțiunea nulității contractelor de vânzare. Însă acum, lucruriile se schimbă, un proiect de OUG pus în dezbatere de Ministerul Energiei stipulând că „ministerele de resort pot cumpăra acțiuni la societățile la care acestea exercită, în numele statului, calitatea de acționar”.

Practic, se modifică reglementări mai vechi, iar modificările sună așa:

Prin derogare de la art. 9 alin. (6) și art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, ministerele de resort pot cumpăra acțiuni la societățile la care acestea exercită, în numele statului, calitatea de acţionar.

”(8) În vederea exercitării atribuției prevăzute la alin. (2.1), ministerele de resort sunt obligate să elaboreze și  analiza prevăzută la alin. (3) lit. e), prevederile alin. (5)-(7), aplicându-se corespunzător. Decizia privind cumpărarea de acțiuni se aprobă prin ordin al ministrului de resort, în baza analizei prevăzute la alin. (3) lit. e) și a mandatului acordat în prealabil de către Guvern, prin Memorandum.”

Practic, putem considera acest proiect de OUG drept un răspuns al Guvernului României la discuțiile dintre compania germană E.On și cea maghiară de stat MVM pentru vânzarea firmei de furnizare de energie electrică și gaze din România, chiar dacă sfera de aplicare ar putea viza și alte companii, inclusiv unele listate la bursă – la vânzarea E.On nu e cazul.

Puteți citi în detaliu despre această tranzacție accesând linkul de mai jos:

Cât de aproape sunt ungurii de la MVM să preia furnizarea de energie și gaze a E.On din România. Unde suntem acum și ce ar putea urma

Motivarea Guvenului: “preluări ostile”, “dependență îngrijorătoare a României”

Iată câteva extrase din nota de fundamentare:

În considerarea contextului internațional tensionat și a instabilității piețelor financiare, caracterizate prin variații semnificative ale valorilor de piață ale companiilor, identificându-se  riscuri majore pentru acțiunile deținute de stat la operatorii economici strategici, în sectoare cheie ale economiei naționale, respectiv fiind observată o volatilitate accentuată pe piețele de capital, cu fluctuații de peste 20% în ultimele luni, influențată negativ de incertitudinile geopolitice și economice globale, volatilitate care generează un risc semnificativ de depreciere a valorii patrimoniului public, aspect care nu poate fi neglijat dată fiind relevanța strategică a acestor entități pentru securitatea economică și energetică a României,

Având în vedere necesitatea planificării economiei naționale pentru apariția unor situații excepționale precum războiul, starea de asediu sau de urgență, mobilizarea parțială sau totală a trupelor armate, în contextul războiului de la granița României și  atacurilor hibride asupra diverselor sectoare din economia națională,

Luând în considerare faptul că, în ultimul semestru, s-a observat o creștere cu aproximativ 10% a tentativelor de preluare ostilă a societăților de interes strategic ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe burse reglementate și consemnând că această situație prezintă riscuri semnificative pentru securitatea economică națională, în condițiile unui risc de decapitalizare accentuată a capitalurilor proprii ale principalelor companii de stat în ultimul an, în urma fluctuațiilor negative ale pieței de capital, conform rapoartelor de audit financiar ale acestora,

Constatând dependența îngrijorătoare a României de importurile de energie, importurile de energie electrică în semestrul I din 2024 înregistrând o creștere semnificativă de 107% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, potrivit ultimelor analize realizate de Transelectrica, ceea ce impune măsuri urgente de capitalizare și control în societățile de profil, de natură a crește capacitatea de producție electrică la nivel național,

Luând în considerare faptul că, în ultimul semestru, s-a observat o creștere cu aproximativ 10% a tentativelor de preluare ostilă a societăților de interes strategic ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe burse reglementate și consemnând că această situație prezintă riscuri semnificative pentru securitatea economică națională, în condițiile unui risc de decapitalizare accentuată a capitalurilor proprii ale principalelor companii de stat în ultimul an, în urma fluctuațiilor negative ale pieței de capital, conform rapoartelor de audit financiar ale acestora.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor vrea să urce baza anuală de plată a CASS pentru persoanele care obțin venituri din activități independente. E vorba de o creștere substanțială
Ministerul Finanțelor vrea să urce baza anuală de plată a CASS pentru persoanele care obțin venituri din activități ...
Ministerul Finanţelor propune majorarea plafonului maxim al bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cazul persoanelor fizice care obţin venituri din......
AVR: Postul vamal de frontieră Bumbăta – Leova va funcţiona non-stop începând cu data de 15 august
AVR: Postul vamal de frontieră Bumbăta – Leova va funcţiona non-stop începând cu data de 15 august
Postul vamal de frontieră Bumbăta - Leova va funcţiona non-stop începând cu data de 15 august 2025, ora 8:00, a anunţat, ...
ANPC a controlat peste 820 de operatori economici în intervalul 11 – 14 august și a dat aproape 800 de amenzi. Ce au găsit inspectorii instituției
ANPC a controlat peste 820 de operatori economici în intervalul 11 – 14 august și a dat aproape 800 de amenzi. Ce ...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat activitatea a peste 820 de operatori economici, ...
Uber ajunge încă într-un oraș din România. Al 27-lea
Uber ajunge încă într-un oraș din România. Al 27-lea
Uber anunță că începând de astăzi aplicația sa este disponibilă în municipiul Bistrița. Odată cu această lansare, ...