Studiu: Care este ciocolata preferată a Românilor

Schimbare de poziţii în topul companiilor producătoare de ciocolată, în funcţie de cota de piaţă. Mondelez, producătorul brandurilor Milka, a pierdut supremaţia pe o piaţă estimată la 240 de milioane de euro.
Economica.net - sâm, 01 mart. 2014, 17:29
Studiu: Care este ciocolata preferată a Românilor

Kex Confectionery, din care fac parte începând de anul trecut Heidi Chocolat şi Kandia Dulce a devenit anul trecut numărul unu pe piaţa ciocolatei din România în funcţia de cota de piaţă valorică din retail (hipermarketuri şi supermarketuri), potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare Euromonitor. Compania deţinută de familia austriacă Meinl şi care a preluat în 2012 Heidi Chocolat de la grupul elveţian Laderach, a devansat Mondelez , producătorul brandurilor Milka şi Poiana. Cu un an în urmă, topul era dominat de Mondelez, Kandia, Mars şi Nesle, în timp ce în 2011, principalii actori ai pieţei erau Kraft Foods Inc(actualmente Mondelez România), Kandia Dulce SA (actualmente parte a Kex), Mars Inc, Supreme Group şi Nestle. 

Kex operează două fabrici în România şi face parte din grupul Kex deţinut de KEX Confectionery Limited (99,99%) și de către Oryxa Capital GP Limited (0.01%).

Kandia Dulce a raportat în 2012 afaceri de peste 33 de milioane de euro, iar Heidi 15,4 milioaned de euro. De asemenea, Mondelez România a avut în 2012 afaceri de 128,5 milioane de euro.

Cea mai consumată ciocolată din România

Din datele Euromonitor, cea mai vândută ciocolată din România este de trei ani Poiana, ce face parte din portofoliul gigantului american Mondelez (fostul Kraft Foods). De altfel, Mondelez deţine cele mai vândute două branduri de ciocolată, pe poziţia a doua în funcţie de cota de piaţă volumică din retail (supermarketuri, hipermarketuri) aflându-se Milka. Urmează Kandia, Primola şi Heidi, toate facând parte din portofoliul Kex Confectory. Cu un an în urmă, singura deosebire consta în faptul că Primola era pe poziţia a cincea, în vreme ce în 2011 clasamentul arăta în felul următor: Poiana, Milka, Primola, Kandia, Heidi.

Cumpărăm mai multă ciocolată decât statele din regiune

Potrivit companiei de cercetare, în România se consumă mai multă ciocolată decât în statele din zonă. În România este vorba despre o piaţă de 242, 8 milioane de euro în 2013, faţă de 108,67 în Slovenia, 163,4 în Bulgaria, 169,7 milioane de euro în Croaţia sau 99,3 în Bosnia.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Peste 2 milioane de români vor plăti pentru incendiile din California. Pagubele uriașe provocate de foc lovesc puternic firmele de asigurare
Peste 2 milioane de români vor plăti pentru incendiile din California. Pagubele uriașe provocate de foc lovesc puternic ...
Așa cum era de așteptat, primele date privind valoarea daunelor provocate de incendiile din California relevă sume uriașe, care vor afecta întreaga economie a SUA, dar în primul rând......
Marile corporații tech generează profituri uriașe, peste piețele bursiere ale multor țări. Ce urmează în 2025 pentru Tesla, Amazon, Nvidia, Apple, Alphabet și Microsoft?
Marile corporații tech generează profituri uriașe, peste piețele bursiere ale multor țări. Ce urmează în 2025 pentru ...
Anul 2024 a fost încă un an de succes pentru grupul cunoscut sub numele de „Cei Șapte Magnifici” – companiile de ...
Compania de tehnologie financiară Ebury se extinde în statele baltice prin achiziția furnizorul lituanian de plăți internaționale ArcaPay
Compania de tehnologie financiară Ebury se extinde în statele baltice prin achiziția furnizorul lituanian de plăți internaționale ...
Ebury, firma globală de tehnologie financiară care sprijină întreprinderile mici și mijlocii să comercializeze și ...
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
Societatea J.T. Grup Oil S.A. i-a anunțat astăzi pe investitorii de Bursa de Valori București că a finalizat achiziționarea ...