Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,6% în luna iunie, de la 2,3% în mai

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,6% în luna iunie a acestui an, de la 2,3% în mai, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,35%, serviciile cu 2,78%, iar mărfurile nealimentare cu 0,68%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 10 iul. 2020, 05:46
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,6% în luna iunie, de la 2,3% în mai

Preţurile de consum în luna iunie 2020, comparativ cu mai, au urcat cu 0,08%, iar faţă de decembrie 2019 avansul a fost de 1,55%.

Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,2%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2019 – iunie 2020) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2018 – iunie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,3%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,2%.

Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 2,8%, de la 3% anterior.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română, după jaful de 10 milioane de lei de la Timișoara: Distribuirea pensiilor nu este în pericol
Poșta Română, după jaful de 10 milioane de lei de la Timișoara: Distribuirea pensiilor nu este în pericol
Compania Naţională ,,Poşta Română" a venit cu precizări cu privire la incidentul petrecut în dimineaţa zilei de 31 mai 2025 la Oficiul Judeţean de Poştă şi Curierat Timişoara. Doi......
Planșeul Unirii: Pe 10 iunie încep lucrările – primar sector 4
Planșeul Unirii: Pe 10 iunie încep lucrările – primar sector 4
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat că nu va candida la alegerile pentru Primăria Capitalei pentru că ...
Șef la Auchan, condamnat pentru mită: Legume și fructe turcești neconforme. Suspiciuni și la alte lanțuri
Șef la Auchan, condamnat pentru mită: Legume și fructe turcești neconforme. Suspiciuni și la alte lanțuri
Șeful biroului Manager Conformitate Legume Fructe din cadrul unui mare lanț de magazine a fost condamnat la 1 an și 8 ...
Top constructori cale ferată: Aktor, WeBuild și Bawi au avut cele mai mari progrese în ultimele trei luni
Top constructori cale ferată: Aktor, WeBuild și Bawi au avut cele mai mari progrese în ultimele trei luni
Progrese notabile au fost înregistrate în ultimele trei luni pe mai bine de jumătate din marile șantiere de cale ferată. ...