Rata anuală a inflaţiei, în scădere nesemnificativă în luna iunie, cu 0,01 pp, la 5,4%
Rata anuală a inflaţiei s-a situat la 5,4% în iunie 2018, în scădere uşoară cu 0,01 puncte procentuale faţă de luna precedentă (5,41%), pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 3,86%, a celor nealimentare cu 7,82% şi a serviciilor cu 2,58%, potrivit datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
O rată mai mare a inflaţiei anuale a fost consemnată în luna februarie 2013, când preţurile de consum au urcat cu 5,65%.
‘Preţurile de consum în luna iunie 2018 comparativ cu luna iunie 2017 au crescut cu 5,4%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,7%. Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (iulie 2017 – iunie 2018) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2016 – iunie 2017), calculată pe baza IPC, este 3,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,9%’, se arată într-un comunicat al INS remis AGERPRES.
Conform sursei citate, în luna iunie, raportat la mai, preţurile de consum au urcat cu 0,02%, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au ieftinit cu 0,24%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,14%, iar tarifele la servicii au crescut cu 0,20%.
Preţurile la alimente, în scădere cu 0,24% în iunie. În topul ieftinirilor: cartofii, ouăle şi fructele
Preţurile de consum la mărfurile alimentare au scăzut în luna iunie cu 0,24% raportat la mai, însă au urcat cu 3,86% faţă de cele înregistrate în iunie 2017, cele mai mari ieftiniri fiind la cartofi (5,9%), ouă (3,82%) şi fructe proaspete (3,41%).
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), remise miercuri AGERPRES, preţuri mai mici regăsim în luna iunie, faţă de mai, şi la categoriile legume şi conserve de legume, cu 1,56%, fructe şi conserve din fructe, cu 1,32%, dar şi la zahăr (0,53%), mălai (0,14%), produse de morărit (0,04%), carne de porc (0,04%) şi ulei (0,03%).
Cele mai mari scumpiri s-au consemnat în iunie, comparativ cu luna precedentă, la citrice şi alte fructe meridionale, cu 1,42%, miere de albine, cu 0,48%, produse de franzelărie, cu 0,39%, şi la carne de bovine, cu 0,32%. Creşteri mici de preţuri au mai fost înregistrate la unt (0,28%), peşte proaspăt şi conserve din peşte (0,26%), pâine (0,21%), telemea de vacă (0,15%), cacao şi cafea (0,15%).
Şi la categoria băuturilor alcoolice au fost mici scumpiri în iunie, astfel: la categoria ţuică, rachiuri şi alte băuturi – 0,21%, vin – 0,12% şi bere – 0,07%.
Mărfurile nealimentare s-au scumpit în iunie cu 0,14% faţă de mai şi cu 3,1% raportat la decembrie 2017. Comparativ cu iunie 2017, acestea sunt mai scumpe cu 7,82%. Principalele creşteri de preţuri s-au înregistrat în iunie 2018 la combustibili – 0,47%. Faţă de decembrie 2017, preţurile la combustibili au urcat cu 6,18%.
Deşi în iunie 2018 faţă de mai preţurile la energie electrică, gaze şi energie termică au stagnat, acestea au consemnat creşteri faţă de decembrie 2017 de 2,46%, 10,43% şi, respectiv, 2,13%.
Tarifele la servicii au crescut în iunie 2018 cu 0,20% în comparaţie cu luna precedentă, cu 1,19% faţă de decembrie 2017 şi cu 2,58% raportat la iunie 2017.
Cele mai mari scumpiri s-au consemnat în iunie, faţă de mai, la transportul aerian, de 4,44%. Comparativ cu decembrie 2017, biletele de avion au fost mai scumpe în iunie cu 10,22%.
Alte creşteri de tarife au fost în iunie la serviciile de igienă şi cosmetică – 0,51% (plus 3,22% faţă de decembrie 2017), la transport urban – 0,39% (plus 1,90% vs decembrie 2017) şi la serviciile oferite de restaurante, cafenele şi cantine – 0,32% (plus 1,89% raportat la decembrie 2017).
Rata medie lunară a inflaţiei în primul semestru din acest an a fost de 0,2%, faţă de 0,1% în perioada similară din 2017.
Viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, a apreciat, pe 5 iulie, într-o conferinţă de presă, că evaluările cele mai recente confirmă perspectiva plafonării ratei anuale a inflaţiei, pe modelul de analiză pe şase luni, iar nivelul pe mai mult de două trimestre şi pe mai mult de şase luni, până la opt trimestre, arată o coborâre a acesteia, la finalul anului curent.
‘Cele mai recente evaluări confirmă perspectiva plafonării ratei anuale a inflaţiei. Deci, am ajuns undeva la 5,4% acum, pe modelul pe şase luni arată o plafonare, iar nivelul pe mai mult de două trimestre şi pe mai mult de şase luni până la opt trimestre arată o coborâre a ratei inflaţiei, la finalul anului curent. Dacă acestea sunt estimările noastre şi avem încredere în ele, atunci de ce să cresc dobânda când eu am încredere că inflaţia va stagna şi apoi va scădea. Până unde şi cât, vom vedea. Avem incertitudini, le recunoaştem, dar nu înseamnă că ne-am oprit, ci că evaluăm ce am făcut până acum. Se pare că a avut eficienţă, din moment ce rata inflaţiei Core2 ajustat a început să scadă. Toţi ne raportăm la această cifră de 5 şi ceva a inflaţiei, dar ea este influenţată foarte mult de ceea ce a fost în mai 2017, în iunie, iulie, august 2017, când au fost luni cu rate ale inflaţiei foarte scăzute sau chiar negative. Asta înseamnă, chiar dacă nu vom avea inflaţie lunară absolut deloc în lunile acestea, ar însemna să stagnează inflaţia anuală. Inflaţia lună de lună poate să fie mică, dar până începe toamna va fi o cifră care va părea mare, dar noi avem încredere că acesta este platoul şi va coborî de aici încolo’, a afirmat, atunci, Voinea.
De asemenea, potrivit guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, creşterile lunare ale preţurilor vor fi mici în perioada următoare, fiind posibil să avem chiar o inflaţie negativă într-una dintre lunile de vară, însă inflaţia anuală rămâne ridicată din cauza majorărilor de preţuri administrate în toamna anului trecut.
Acesta a făcut referire, pe data de 4 iulie, la majorarea preţului la electricitate şi a accizei la tutun, la acestea adăugându-se evoluţia preţului la petrol pe plan internaţional. Guvernatorul a precizat că inflaţia pe care BNR o poate combate a coborât sub 3% pe an. În opinia lui Isărescu, dacă se va menţinea stabilitatea preţurilor, inflaţia anuală va scădea în lunile următoare spre 3-4%, marja BNR fiind de 3,5%.
La începutul lunii mai, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 3,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, prognoza anterioară indicând o inflaţie de 3,5% în 2018.
Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale.
La rândul său, în ultimul raport ‘World Economic Outlook’, publicat în aprilie, Fondul Monetar Internaţional a revizuit în sus estimările privind evoluţia preţurilor de consum în România în acest an, până la o inflaţie de 4,7%, de la 3,3% cât se estima în octombrie, urmând ca ritmul de creştere a preţurilor să se atenueze în 2019 până la 3,1%.
Comisia Europeană estimează că rata inflaţiei va creşte la 4,2% anul acesta şi va încetini la 3,4% anul viitor, în timp ce inflaţia de bază ar urma să urce de la 0,8% în 2017 la 3,3% în 2018 şi 3,5% în 2019.