Rata anuală a inflaţiei în zona euro a încetinit în aprilie, în urma declinului preţului la ţiţei

Economica.net
30 04. 2020
euro_6758765849_67814900

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a încetinit la 0,4% în aprilie, de la 0,7% luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau la o creştere a preţurilor de consum cu 0,1%.

Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este sub obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) pe termen mediu, respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

Încetinirea inflaţiei în zona euro în aprilie se explică în principal prin evoluţia preţurilor la energie, care au înregistrat o scădere cu 9,6%, după un declin cu 4,5% luna precedentă. În schimb, preţurile la alimente, băuturi şi ţigări au urcat cu 3,6% (faţă de un avans de 2,4% luna precedentă), iar la servicii preţurile au crescut cu 1,2% (faţă de un avans de 1,3% luna precedentă).

Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a încetinit la 1,1% în aprilie, de la 1,2% în aprilie.

Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale. La prima sa şedinţă de politică monetară în calitatea de preşedinte al BCE, Christine Lagarde a spus că va revizui modul în care instituţia stabileşte politica monetară, analizând toate aspectele, începând de la modul în care defineşte succesul în lupta împotriva inflaţiei şi până la rolul pe care BCE îl poate juca în combaterea încălzirii globale.

Estimarea publicată marţi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, precum şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie date publicităţii în data de 20 mai.

În martie, rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 0,7%, în scădere comparativ cu 1,2% luna precedentă, şi de 1,2% în Uniunea Europeană, de asemenea în declin faţă de 1,6% luna anterioară, ţările membre UE cu cea mai ridicată inflaţie fiind Ungaria, Polonia, Cehia şi România.