Rata creditelor neperformante a scăzut la 13,61%, în 2015

Rata creditelor neperformante a fost de 13,61%, în 2015, în scădere cu 7,1 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în anul 2014, se arată în datele Băncii Naţionale a României (BNR).
Economica.net - vin, 26 feb. 2016, 09:41
Rata creditelor neperformante a scăzut la 13,61%, în 2015

‘În ceea ce priveşte rata creditelor neperformante (potrivit definiţiei ABE – n. r.), aceasta şi-a continuat evoluţia descendentă pe parcursul anului 2015, astfel încât, la finele perioadei, indicatorul s-a situat la 13,61%, în scădere cu peste o treime faţă de sfârşitul anului 2014. Cea mai importantă scădere s-a concentrat, însă, în prima jumătate a anului 2015, pe fondul unor modificări metodologice’, informează BNR.

Modificările metodologice se referă la întocmirea situaţiilor financiare FINREP la nivel individual şi constau în includerea unor elemente suplimentare în formularul de raportare a expunerilor, respectiv soldurile în numerar la banca centrală şi alte depozite la vedere la instituţiile de credit (Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 5/2015).

Potrivit definiţiei ABE, implementată în cadrul naţional prin Ordinul BNR nr. 6/2014, expunerile neperfomante sunt cele care îndeplinesc oricare mai multe criterii precum expuneri semnificative cu scadenţă depăşită cu peste 90 de zile sau se consideră că, în lipsa executării garanţiei reale, este improbabil ca debitorul să îşi achite integral obligaţiile din credite, indiferent de existenţa oricărei sume, restante sau numărul de zile de întârziere de plată. În luna iunie 2015 a intervenit o modificare a normelor metodologice privind întocmirea situaţiilor financiare FINREP la nivel individual constând în includerea în formularul de raportare a expunerilor neperformante a soldurilor în numerar la banca centrală şi a altor depozite la vedere la instituţiile de credit.

Potrivit datelor BNR, numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit, cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare, a scăzut la 704.246 persoane, la sfârşitul anului 2015.

Faţă de luna decembrie 2014, numărul restanţierilor este mai mic cu 0,72%, iar în comparaţie cu noiembrie 2015 cu 1,07%. În ceea ce priveşte valoarea restanţelor, aceasta se ridica la 11,3 miliarde lei, din care peste 4,34 miliarde lei erau în moneda naţională, 4,84 miliarde lei echivalent în euro, 2,13 miliarde lei echivalent în alte valute şi 50,2 milioane lei echivalent în dolari.

În funcţie de categoria de întârziere, restanţele mai mari de 90 de zile reprezentau peste 7,67 miliarde lei. De asemenea, statistica BNR relevă faptul că existau restanţe de 55,6 milioane lei cu o întârziere de 61-90 zile, respectiv de 38,1 milioane lei, între 31-60 de zile.

Valoarea totală a creditelor scoase în afara bilanţului depăşea 1,45 miliarde lei, iar 2,15 miliarde lei – la colectare. Datele BNR mai arată că, în luna decembrie, valoarea totală a restanţelor firmelor şi populaţiei la bănci era de peste 20,9 miliarde lei, Bucureştiul reprezentând 34,8% din total.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...