Rata de absorbţie curentă a fondurilor structurale şi de coeziune a ajuns la 51,81% la data de 30 decembrie

Economica.net
31 12. 2014
euro_61056900

Potrivit unui comunicat al MFE, remis AGERPRES, rata de absorbţie curentă este „de 6 ori mai mare decât la începutul lunii mai 2012 şi de 3,5 ori mai mare decât la sfârşitul anului 2012”.

Suma solicitată Comisiei Europene pentru a fi rambursată României a ajuns la aproximativ 10 miliarde de euro. Totodată, suma totală încasată de România din fondurile alocate a ajuns la 10,73 miliarde de euro, valoare care include avansurile şi rambursările.

„Anul 2014 a confirmat că România obţine performanţe. Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a ajuns la aproximativ 52%, în condiţiile în care planul de guvernare prevede atingerea unui nivel de 50-80% la sfârşitul anului 2015. O altă realizare: pentru al doilea an consecutiv, ţara noastră nu a pierdut niciun euro din fondurile aferente celor şapte programe operaţionale! Şi o a treia performanţă remarcabilă: sumele încasate de România de la Comisia Europeană în perioada 2013 – 2014 sunt cu 236% mai mari decât cele încasate în perioada 2007 – 2012, creştere care o situează pe primul loc în UE. Le mulţumesc tuturor colegilor mei din sistemul de implementare care au înţeles că trebuie să lucreze în interesul României”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, citat de comunicatul menţionat.

În acelaşi document, Teodorovici atrage atenţia că ritmul de absorbţie a fondurilor europene trebuie să fie, anul viitor, „mult mai alert”, pentru ca România să atragă cât mai mulţi bani din suma alocată.

„Vă reamintesc, anul 2015 este ultimul în care mai putem atrage fondurile UE pentru perioada 2007 – 2013; sumele pe care nu le cheltuim în acest an vor fi pierdute. Din acest motiv, este nevoie de efortul susţinut al tuturor colegilor din administraţia publică centrală şi locală”, a mai arătat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.