Rata şomajului a crescut în rândul tinerilor a ajuns la 27% în al treilea trimestru

Economica.net
13 12. 2024
tineri 765849576584930

Potrivit statisticii, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,3% în trimestrul III, în scădere faţă de trimestrul anterior, scrie Agerpres.

Datele INS arată că, în trimestrul III din 2024, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 69,3%.

În perioada analizată, populaţia activă a României era de 8,211 milioane persoane, din care 7,751 milioane persoane erau ocupate şi 460.400 persoane erau şomeri.

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, în trimestrul III al anului 2024, de 63,3%, în scădere cu 1,1 puncte procentuale faţă de trimestrul II 2024.

Potrivit INS, gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (71,4% faţă de 55,1% la femei) şi la persoanele din mediul urban (68,9% faţă de 57,6% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 19,6%.

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,9 puncte procentuale (6% la bărbaţi faţă de 5,1% la femei), iar pe medii rezidenţiale, de 4,8 puncte procentuale (8,2% în mediul rural, faţă de 3,4% în mediul urban).

Pe grupe de vârstă, rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (26,9%) în rândul tinerilor (15-24 ani).