Rata şomajului a crescut uşor, la 5,4%, în iulie – date INS

Rata şomajului, în formă ajustată sezonier, a fost de 5,4%, în luna iulie 2024, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna anterioară, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.
AGERPRES - vin, 30 aug. 2024, 11:20
Rata şomajului a crescut uşor, la 5,4%, în iulie - date INS

Rata şomajului în cazul bărbaţilor a fost cu 0,6 puncte procentuale mai mare decât la femei, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna iulie a anului 2024 a fost de 451.200 de persoane, în creştere faţă de luna precedentă (430.800 de persoane), dar în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (458.300 de persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,6 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile respective fiind 5,7% – în cazul persoanelor de sex masculin, şi 5,1% – în cazul celor de sex feminin.

Conform INS, reţine în continuare atenţia nivelul ridicat, de 23,2%, al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,4% pentru luna iulie 2024 (4,2% în cazul femeilor şi 4,5% al bărbaţilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 76,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iulie 2024.

Te-ar mai putea interesa și
De pe 1 iunie începe programul Litoralul pentru toți. Tarifele încep de la 44 lei/noapte, fără masă
De pe 1 iunie începe programul Litoralul pentru toți. Tarifele încep de la 44 lei/noapte, fără masă
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediţia cu numărul 46 a programului „Litoralul pentru Toţi”, desfăşurat în perioada 1–22 iunie. Tarifele pornesc de la 44 de......
The Economist: Următorul preşedinte al României nu va fi până la urmă un populist MAGA. Candidatul liberal, Nicuşor Dan, reuşeşte o victorie neaşteptată
The Economist: Următorul preşedinte al României nu va fi până la urmă un populist MAGA. Candidatul liberal, Nicuşor ...
Nicușor Dan, calm și metodic a câștigat președinția României, iar George Simion, văzut de susținătorii săi drept ...
Ce spune presa internaţională despre rezultatele alegerilor prezidenţiale din România
Ce spune presa internaţională despre rezultatele alegerilor prezidenţiale din România
Cele mai importante titluri din presa internaţională după victoria lui Nicuşor Dan la alegerile prezidenţiale din România. ...
Nicușor Dan a câștigat turul II al alegerilor prezidențiale în România
Nicușor Dan a câștigat turul II al alegerilor prezidențiale în România
Primarul pro-european al Bucureștiului, Nicușor Dan, a câștigat turul alegerilor prezidențiale din România, conform ...