Rata şomajului a scăzut în noiembrie cu 0,2 puncte procentuale, la 6,5% – INS

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată la 6,5% în noiembrie 2014, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi cu 0,6 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în noiembrie 2013, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică /INS/.
Economica.net - mie, 07 ian. 2015, 08:06
Rata şomajului a scăzut în noiembrie cu 0,2 puncte procentuale, la 6,5% - INS

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna noiembrie 2014, este de 617.000 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (620.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună din anul precedent (651.000 persoane).

Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,1 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,9% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,2% pentru luna noiembrie 2014 (5,6% în cazul bărbaţilor şi 4,7% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 73,7% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna noiembrie 2014.

Datele INS se referă la şomajul calculat conform conform definiţiei internaţionale a Biroului Internaţional al Muncii (BIM). Şomerii, conform definiţiei BIM, sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele trei condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.

Rata şomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă, care cuprinde toate persoanele care furnizează forţa de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi servicii în timpul perioadei de referinţă, incluzând populaţia ocupată şi şomerii.

Te-ar mai putea interesa și
Prefectura Harghita a prelungit starea de alertă la Praid
Prefectura Harghita a prelungit starea de alertă la Praid
Starea de alertă a fost prelungită la Praid, în urma situaţiei de urgenţă provocate de inundarea salinei din localitate de către apele pârâului Corund....
Grindeanu: Construcția Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe! Cum s-a soluționat disputa UMB – CNIR
Grindeanu: Construcția Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe! Cum s-a soluționat disputa UMB – CNIR
Construcția Autostrăzii Unirii (A8) merge mai departe, anunță sâmbătă ministrul interimar al Transporturilor Sorin ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Progresul UMB pe „lotul urșilor” a ajuns la 20%
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Progresul UMB pe „lotul urșilor” a ajuns la 20%
UMB a ajuns la un stadiu fizic de 20% pe lotul lipsă Margina - Holdea din Autostrada A1 Lugoj - Deva, potrivit ministrului ...
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult timp pe Facebook și TikTok
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult ...
Românii cu venituri mici, sub 3.000 de lei pe lună, folosesc preponderent rețele sociale pentru a se informa și a fi ...