Rata şomajului a urcat la 5,5%, în august

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a urcat, în august, la 5,5%, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna iulie 2024, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - mie, 02 oct. 2024, 10:00
Rata şomajului a urcat la 5,5%, în august

„Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 5,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,1% în cazul celor de sex feminin). Reţine în continuare atenţia nivelul ridicat, de 23,2%, al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani)”, precizează sursa citată.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) a fost de 452.300 persoane în august, în creştere atât faţă de luna precedentă (451.200 persoane) cât şi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (449.500 persoane), scrie Agerpres .

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,4% pentru luna august 2024 (4,2% în cazul femeilor şi 4,6% al bărbaţilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 76,3% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna august 2024.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Pașcani – Suceava: Umbrărescu, desemnat câștigător și pe lotul 2
Autostrada A7 Pașcani – Suceava: Umbrărescu, desemnat câștigător și pe lotul 2
Câștigătorul contractului pentru construcția ultimului lot al Autostrăzii Pașcani - Suceava (A7) a fost desemnat astăzi, anunță vineri Cristian Pistol, directorul general al Companiei......
Comisia Europeană prognozează că taxele vamale ar putea duce la o scădere a PIB-ului de 0,2% pentru UE și de până la 1,4% pentru SUA
Comisia Europeană prognozează că taxele vamale ar putea duce la o scădere a PIB-ului de 0,2% pentru UE și de până ...
Comisia Europeană estimează că impunerea taxelor vamale va reduce Produsul Intern Brut (PIB) al Uniunii Europene cu 0,2%, ...
Risc valutar pentru leu, posibile ieşiri de capitaluri din ţară, miliarde de euro pierdute. România e în pericol dacă nu reduce deficitul bugetar – raport
Risc valutar pentru leu, posibile ieşiri de capitaluri din ţară, miliarde de euro pierdute. România e în pericol dacă ...
Dacă România nu va diminua deficitul bugetar în mod considerabil s-ar putea pierde încrederea în leu, am putea asista ...
Negocieri în războiul comercial – Comisarul european pentru comerț merge în SUA pentru discuţii despre taxele vamale ale lui Trump
Negocieri în războiul comercial – Comisarul european pentru comerț merge în SUA pentru discuţii despre taxele ...
Comisarul european pentru comerţ, Maros Sevcovic, va avea luni la Washington discuţii cu oficiali americani, după ce preşedintele ...