Rata şomajului din Germania a atins un minim record în luna decembrie
Oficiul federal pentru muncă a anunţat miercuri că numărul persoanelor în căutarea unui loc de muncă a scăzut luna trecută cu 27.000, până la cifra ajustată de 2,841 milioane de persoane. Analiştii intervievaţi de Bloomberg se aşteptau la o scădere cu 5.000 de persoane. De asemenea, rata şomajului, care măsoară proporţia persoanelor care nu au un loc de muncă în raport cu populaţia aptă de muncă a atins 6,5%, cea mai scăzută valoare din ultimii peste 20 de ani.
‘Piaţa forţei de muncă din Germania continuă să fie un motor solid al creşterii economiei. Soliditatea pieţei forţei de muncă sprijină încrederea gospodăriilor, creşterea salariilor şi consumul privat’, a apreciat economistul Johannes Gareis, de la Natixis SA în Frankfurt.
Numărul şomerilor a scăzut cu 17.000 în Germania de Vest şi cu 10.000 în Germania de Est.
Eurostat a anunţat miercuri că rata şomajului în zona euro a rămas nemodificată la 11,5% în luna noiembrie, în timp ce în Uniunea Europeană a scăzut uşor până la 10% de la 10,1% în luna octombrie.
Economia germană a revenit pe creştere în trimestrul al treilea iar încrederea companiilor germane în economie a crescut în noiembrie după şase luni de scădere pe măsură ce Banca Central Europeană a anunţat că este gata să adopte noi măsuri neconvenţionale de sprijinire a economiei. Cu toate acestea, Banca centrală a Germaniei (Bundesbank) susţine că activitatea economică va rămâne la un nivel redus până la sfârşitul acestui an.