Rata şomajului din Germania a atins un minim record în luna noiembrie

Economica.net
27 11. 2014
reichstag_10051600

Oficiul federal pentru muncă a anunţat joi că în luna noiembrie numărul persoanelor în căutarea unui loc de muncă a scăzut cu 14.000, până la cifra ajustată de 2,872 milioane de persoane. Analiştii intervievaţi de Bloomberg se aşteptau la o scădere cu 1.000 de persoane. De asemenea, rata şomajului, care măsoară proporţia persoanelor care nu au un loc de muncă în raport cu populaţia aptă de muncă a atins 6,6%, cea mai scăzută valoare din ultimii 23 de ani.

‘Cererea pentru muncitori rămâne la un nivel bun. Domeniile transporturilor, logisticii şi vânzărilor sunt căutate în mod special având în vedere activităţile care au legătură cu Sărbătorile de Crăciun’, a informat Oficiul federal pentru muncă din Germania.

Economia germană a revenit pe creştere în trimestrul al treilea iar încrederea companiilor germane în economie a crescut în noiembrie după şase luni de scădere pe măsură ce Banca Central Europeană a anunţat că este gata să adopte noi măsuri neconvenţionale de sprijinire a economiei. Cu toate acestea, Banca centrală a Germaniei (Bundesbank) susţine că activitatea economică va rămâne la un nivel redus până la sfârşitul acestui an.