Rata şomajului din Marea Britanie s-a menţinut la 5,6%, în trimestrul doi

Rata şomajului în Marea Britanie s-a menţinut la 5,6% în trimestrul doi din 2015, în timp ce ritmul de creştere al salariilor a fost mai lent, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 12 aug. 2015, 12:35
Rata şomajului din Marea Britanie s-a menţinut la 5,6%, în trimestrul doi

Miercuri, Oficiul Naţional de Statistică (ONS) din Marea Britanie a anunţat că numărul şomerilor a urcat cu 25.000, la 1,85 milioane, în timp ce numărul persoanelor care au solicitat indemnizaţie de şomaj în iulie a scăzut cu 4.900, la 792.400. Rata şomajului în Regatul Unit a înregistrat în perioada martie-mai 2015 prima creştere din ultimii doi ani.

Conform datelor ONS, rata anuală de creştere a salariilor, incluzând bonusurile, a fost de 2,3%, în trimestrul doi din 2015, faţă de un avans de 3,2% în perioada martie-mai 2015. Analiştii se aşteptau la o expansiune de 2,8%. Rata anuală de creştere a salariilor, excluzând bonusurile, s-a menţinut la 2,8%, cel mai ridicat nivel din februarie 2009.

Oficiul Naţional de Statistică din Marea Britanie a raportat că numărul angajaţilor a scăzut în trimestrul doi cu 63.000, comparativ cu perioada ianuarie – martie 2015, ajungând la 31,03 milioane. ‘Este a doua oară când raportăm mai puţini oameni în activitate în trimestrul doi. Deşi este prea devreme să spunem că piaţa forţei de muncă se confruntă cu dificultăţi, datele publicate miercuri întăresc această posibilitate. Totuşi, creşterea salariilor rămâne solidă’, a afirmat statisticianul David Freeman de la ONS.

În iunie, s-a înregistrat inflaţie zero în Marea Britanie, ceea ce a stimulat puterea de cumpărare. Banca Angliei estimează o creştere de 3,5% a salariilor până la sfârşitul acestui an, dar sub nivelul de dinaintea crizei, de 4,5%.

Luna trecută, ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a anunţat introducerea unui nou tip de salariu minim, pentru angajaţii de peste 25 de ani, care se va situa la 7,20 lire sterline pe oră din aprilie 2016 şi ar urma să crească la nouă lire sterline pe oră până în 2020. În prezent salariul minim este de 6,50 lire sterline pe oră.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră. Vodafone România construiește prima rețea mobilă privată educațională 5G Standalone la Politehnica București
Premieră. Vodafone România construiește prima rețea mobilă privată educațională 5G Standalone la Politehnica București
Vodafone România, în parteneriat cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București și Fifth Ingenium, implementează proiectul 5G ENRICH (5G-Edge Network for......
Erste Group şi BCR au acordat un împrumut de 21 de milioane de euro pentru construirea clădirii de birouri Day Tower din București
Erste Group şi BCR au acordat un împrumut de 21 de milioane de euro pentru construirea clădirii de birouri Day Tower din ...
Erste Group Bank AG și Banca Comercială Română S.A. au acordat un credit de facilitatea de 21 de milioane de euro companiei ...
Cancelarul german Friedrich Merz promite că va face totul pentru a împiedica repunerea în funcțiune a gazoductului Nord Stream 2
Cancelarul german Friedrich Merz promite că va face totul pentru a împiedica repunerea în funcțiune a gazoductului Nord ...
Cancelarul federal german Friedrich Merz a promis miercuri că ţara sa va face "totul" pentru a împiedica o repunere în ...
Ce spune Romgaz despre procesul în care cere dizolvarea Greenpeace România. Compania a venit cu clarificări la aproape două săptămâni de la anunțul făcut de Burduja privind începerea acțiunii
Ce spune Romgaz despre procesul în care cere dizolvarea Greenpeace România. Compania a venit cu clarificări la aproape ...
Societatea Națională Romgaz a transmis astăzi un comunicat în care susține că vrea să vină cu clarificări în privința ...