Rata şomajului în rândul tinerilor a ajuns la cel mai înalt nivel, de 15,4%, în trimestrul 2 din 2017 – INS

Rata şomajului în rândul tinerilor a ajuns în România la cel mai ridicat nivel, în cel de-al doilea trimestru din acest an, la 15,4%, în timp ce, pe total populaţie, a fost de de 4,8%, în scădere faţă de trimestrul anterior cu 0,7 puncte procentuale, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - mie, 27 sept. 2017, 06:42
Rata şomajului în rândul tinerilor a ajuns la cel mai înalt nivel, de 15,4%, în trimestrul 2 din 2017 - INS

‘Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, în trimestrul II al anului 2017, de 65,5%, cu 4,3 puncte procentuale peste valoarea înregistrată în trimestrul anterior, creştere datorată în principal activităţilor cu caracter sezonier din agricultură. Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (73,2% faţă de 57,7% la femei) şi la persoanele din mediul rural (66% faţă de 65,1% în mediul urban). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 27,3%’, se arată în document.

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 2,1 puncte procentuale (5,7% la bărbaţi faţă de 3,6% la femei), iar pe medii rezidenţiale, de 0,2 puncte procentuale (4,9% în mediul rural, faţă de 4,7% în mediul urban).

‘Rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (15,4%) în rândul tinerilor (15-24 ani). În trimestrul II 2017, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 70,5%, depăşind ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020 cu 0,5 puncte procentuale’, menţionează sursa citată.

Potrivit INS, în al doilea trimestru al anului 2017, populaţia activă a României era de 9,418 milioane persoane, din care 8,967 milioane persoane erau ocupate şi 451.000 persoane erau şomeri.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...