Rata şomajului în zona euro a atins nivelul record de 12,1% în mai
Aproximativ 26,405 milioane de persoane erau în şomaj în UE în cursul lunii mai, dintre care 19,22 milioane de şomeri numai în cele 17 state membre ale zonei euro.
Situaţia şomajului este una deosebit de gravă în Spania şi Grecia, două ţări lovite de criză, unde rata şomajului a ajuns în mai 26,9% şi, respectiv 26,8% (în luna martie). La polul opus se situează Austria şi Germania, cu o rată a şomajului de 4,7% şi, respectiv, 5,3%. România se situează sub media în UE cu o rată a şomajului de 7,5%.
Comparativ cu situaţia din urmă cu un an, rata şomajului a crescut în 17 state membre ale UE şi a scăzut în zece ţări membre. Comparativ cu 2012, cea mai mare creştere a ratei şomajului s-a înregistrat în Cipru (de la 11,4% la 16,3%), Grecia (de la 22,2% în martie 2012 până la 26,8% în martie 2013) şi Slovenia (de la 8,6% la 11,2%).