RATB: Călătorii pot accesa pe mobil orarul vehiculelor din staţii, începând de sâmbată, când se lansează site-ul pentru mobil

Călătorii vor avea acces, începând de sâmbătă, la orarul de plecare a vehiculelor de la capetele de linie şi la orarul de trecere a vehiculelor prin fiecare staţie, odată cu lansarea variantei de mobil a website-ului Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), a anunţat, vineri, regia, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 01 apr. 2016, 13:47
RATB: Călătorii pot accesa pe mobil orarul vehiculelor din staţii, începând de sâmbată, când se lansează site-ul pentru mobil

‘Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) anunţă că, începând cu data de 2 aprilie 2016, va lansa varianta de mobil a website-ului RATB, iar publicul călător va avea acces facil la orarul de plecare a vehiculelor de la terminale (capetele de linie) şi la orarul de trecere a vehiculelor prin fiecare staţie, adaptat la condiţiile financiare actuale’, precizează RATB.

Orarul va putea fi consultat la adresa http://ratb.ro/v_trasee.php, de pe orice echipament mobil (laptop, tableta sau smartphone) sau de tip PC/desktop cu conexiune la internet. Aici, călătorii trebuie să îşi aleagă mijlocul/ linia de transport şi apoi să acceseze programul de circulaţie.

‘Este încă un pas pe care RATB îl face în sprijinul publicului călător, o facilitate oferită celor care depind foarte mult de timpul petrecut în staţie şi în mijloacele de transport în comun. Vor urma şi alte măsuri care vor crea condiţii civilizate de transport şi vor dovedi ataşamentul RATB faţă de clienţii săi’, a declarat directorul general al RATB, Radu Paul Orzaţă.

Totodată, la terminale vor fi afişate grafice cu orele de plecare a vehiculelor pe trasee care vor fi respectate cu stricteţe, singura condiţie fiind ca vehiculele să nu fie întârziate sau blocate în trafic.

Pentru eficientizarea transportului public, RATB a propus Primăriei Capitalei măsuri pentru crearea unui sistem de circulaţie care să prevadă facilităţi pentru transportul în comun. Este vorba de implementarea a 28 de propuneri, cu privire la instituirea de benzi proprii de circulaţie pentru troleibuze şi autobuze; punerea în aplicare a 15 propuneri referitoare la amplasarea unor semafoare speciale sau modificarea ciclurilor semaforice prin acordarea unor faze separate pentru tramvaie la efectuarea virajelor stânga/dreapta în intersecţii; extinderea circulaţiei pe străzi organizate cu sensuri unice; realizarea programului de semaforizare a intersecţiilor şi acordarea de timpi separaţi, în cadrul ciclurilor, pentru transportul în comun şi asigurarea unor sisteme de undă verde.

Te-ar mai putea interesa și
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Un număr de 74.409 firme au fost radiate la nivel naţional, în primele 11 luni din 2024, cu 23,99% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform statisticilor Oficiului Naţional al......
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Cinci dintre cele mai mari bănci din Wall Street s-au retras în ultimele săptămâni din NetZero Banking Alliance, o inițiativă ...
Echipa de rally-raid Dacia Sandriders, pe locurile 3, 6 și 16 după prologul Dakar 2025
Echipa de rally-raid Dacia Sandriders, pe locurile 3, 6 și 16 după prologul Dakar 2025
Prologul ediției din 2025 a raliului Dakar s-a încheiat astăzi după parcurgerea primilor kilometri din traseul total ...
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Autorităţile poloneze au refuzat să-l invite pe ambasadorul Ungariei la gala de inaugurare oficială a preşedinţiei ...