RATB finalizează delimitarea liniilor de tramvai 1 şi 10 de traficul rutier între Bulevardul Timişoara şi Şoseua Viilor
‘Gardul a fost montat la limita de protecţie dintre calea de rulare a tramvaielor şi a treia bandă de circulaţie auto, măsura aducând în mod evident mari beneficii în fluidizarea traficului din oraş. Aceasta, întrucât, pe arterele respective rămân tot trei benzi de circulaţie, dar, în plus, în cazul apariţiei ambuteiajelor, vehiculele de urgenţă (ambulanţă, pompieri, poliţie, intervenţii), precum şi autobuzele RATB, vor putea utiliza culoarele proprii de circulaţie destinate tramvaielor’, precizează RATB într-un comunicat remis AGERPRES.
Primăria Capitalei, prin RATB, a început, sâmbătă, 7 iulie 2018, lucrările de creare a benzii unice de transport pentru liniile de tramvai 1 şi 10, prin montarea de stâlpişori şi garduri de separare a liniilor de tramvai de traficul general auto.
Lungimea totală a traseului celor două linii de pe inelul central al ora?ului este de 21,6 kilometri, din care 19,6 kilometri de traseu va fi delimitat cu gard de protecţie, iar circa 2 kilometri cu stâlpi flexibili. Din această lungime, RATB execută lucrări pe 8,16 kilometri, iar pe diferenţa de traseu, lucrările vor fi realizate de S.C. Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti S.A.
Costul total al investiţiei este de 6.281.261 lei (TVA inclus).
Potrivit sursei citate, traseul liniilor 1 şi 10 asigură preluarea călătorilor din sudul oraşului (la terminalul Romprim) şi transportul acestora pe un traseu circular, care atinge cele mai importante noduri de transport, precum Piaţa Sudului, Constantin Brâncoveanu, Eroii Revoluţiei, Str. Viilor, str. Progresului, Răzoare, Pasaj Basarab, Bd. Nicolae Titulescu, Piaţa Victoriei, Sos. Ştefan cel Mare, Obor, Iancului, Baba Novac, Zona Dristor – Mihai Bravu, Calea Văcăreşti.
După finalizarea lucrărilor, prin soluţia propusă, respectiv instituirea benzii proprii pentru acest traseu, se obţine o viteză sporită de exploatare şi o capacitate de transport cu 20% mai mare decât în prezent, aproximativ 2.700 de călători pe oră şi sens, aşa cum s-a întâmplat în cazul liniei 21, care s-a dovedit un mare succes, susţin reprezentanţii Regiei de transport.
Astfel, printre beneficiile oferite deja de calea proprie a liniei 21 se numără creşterea ritmicităţii, precum şi posibilitatea de realizare a călătoriilor într-un timp mai scurt cu până la 20 de minute. ‘În plus, pe tronsonul aglomerat de pe Şoseua Colentina a scăzut cererea de transport pe liniile RATB paralele, ai căror călători au început să prefere tramvaiul. Vehiculele devenite astfel disponibile au fost utilizate pe alte linii, care aveau o cerere mai mare. Totodată, redistribuirea vehiculelor RATB creează efecte benefice pentru traficul general al oraşului’, mai spun reprezentanţii regiei de transport.