RATB reduce parcul de autovehicule cu procente cuprinse între 13% şi 21%

Economica.net
26 06. 2014
4210_335_1_59251300

„Parcul circulant a fost redus procentual în funcţie de fluxurile de călători de pe fiecare traseu şi de caracteristicile fiecărei linii, cu procente care variază între 13% şi 21%. Zilnic, fiecare linie de transport este monitorizată atent din punctul de vedere al cererii de transport astfel încât să se poată interveni operativ în structura parcului circulant”, se arată într-un comunicat al RATB remis AGERPRES.

În aceste zile, în urma determinărilor din traseu, programul de circulaţie pe liniile 25 şi 221 a fost reconfigurat prin suplimentarea capacităţii de transport.

RATB precizează că sunt îndeplinite condiţiile pentru o circulaţie normală a vehiculelor regiei pe perioada vacanţelor şcolare şi a concediilor de odihnă, iar vehiculele de transport din parcul RATB au reviziile tehnice la zi şi ‘sunt corespunzătoare din punctul de vedere al siguranţei circulaţiei’.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti este compania de transport public de persoane, reţeaua sa fiind printre cele mai dense din Europa, a patra ca mărime de pe continent. RATB transportă zilnic 2,1 milioane de pasageri, parcul circulant al regiei numărând în jur de 835 de autobuze, 313 de tramvaie şi 189 de troleibuze. Lungimea reţelei de transport în comun este de 738 kilometri, iar cea a traseelor de 1.896 de km