RATB vrea să majoreze tarifele şi cere Primăriei gratuitate numai pentru pensionarii care au până în 1.500 lei

Regia Autonomă de Transport Bucureşti solicită Consiliului General să aprobe majorarea tarifelor pentru transportul în comun, de la 1,3 la 2 lei călătoria şi de la 50 la 75 de lei abonamentul lunar, dar şi acordarea gratuităţii doar pentru pensionarii a căror pensie nu depăşeşte 1.500 de lei, scrie Mediafax.
Economica.net - vin, 31 iul. 2015, 15:59
RATB vrea să majoreze tarifele şi cere Primăriei gratuitate numai pentru pensionarii care au până în 1.500 lei

Conducerea Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) a trimis o scrisoare Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) în care arată că în 20 iulie „a luat la cunoştinţă de măsura ANAF referitoare la indisponibilizarea sumelor existente, precum şi a celor viitoare provenite din încasări zilnice în conturile în lei şi/sau valută ale regiei, deschise la unităţi bancare, până la concurenţa sumei de 84.868.460 de lei, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente TVA aflată în litigiu”, potrivit Mediafax.

În document se arată că, în urma discuţiilor purtate în 21 iulie de către conducerea regiei cu ANAF, creditorul fiscal a comunicat că există două variante de rezolvare a situaţiei create, astfel: în cazul în care popririle înfiinţate de organul de executare generează imposibilitatea debitorului de a-şi continua activitatea economică, cu consecinţe sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune fie suspendarea temporară totală, fie suspendarea temporară parţială a executării silite prin poprire. În acest caz, suspendarea s-ar putea dispune pentru o perioadă de cel mult şase luni de la data comunicării către bancă sau alt terţ poprit a suspendării popririi de către organul fiscal.

Cea de-a doua variantă vizează acordarea la cererea contribuabilului de înlesniri sub forma eşalonării la plată pe o perioadă de cel mult cinci ani, în condiţiile OUG nr.29/2011.

Conducerea RATB mai arată că, în 24 iulie, Consiliul de administraţie al RATB a aprobat varianta deblocării situaţiei prin eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale administrate de ANAF pentru o perioadă de cel mult cinci ani, iar în acest sens regia trebuie să constituie o garanţie care poate consta într-o scrisoare de garanţie bancară, în mijloace băneşti consemnate pe numele contribuabilului la dispoziţia organului fiscal, la o unitate a Trezoreriei, în instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietate RATB sau încheierea unui contract de ipotecă sau gaj în favoarea ANAF, având ca obiect bunuri proprietate a unei terţe persoane.

În scrisoare se arată că emiterea de către instituţiile bancare a unei scrisori de garanţie în numele RATB pentru eşalonarea datoriilor către bugetul general consolidat al statului presupune următoarele: acordul CGMB privind contractarea angajamentului respectiv, precum şi garanţiile propuse în acest sens, aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al RATB pentru anul în curs, amendarea cadrului normativ în care activează RATB, în sensul clarificării prevederilor care au generat litigiul cu ANAF astfel încât să se elimine riscul de neconformitate cu legislaţia fiscală, identificarea, reglementarea şi implementarea unor măsuri care vor asigura sursa financiară suplimentară necesară plăţilor lunare către ANAF şi achitarea la zi a celorlalte datorii către bugetul statului (care nu au fost generate de rapoarte de inspecţie fiscală şi deciziile de impunere menţionate anterior).

În acest sens, pentru creşterea veniturilor regiei şi asigurarea surselor financiare necesare achitării lunare a obligaţiilor eşalonate de către ANAF, RATB cere CGMB să aprobe proiectul de hotărâre privind aprobarea politicii tarifare actualizate a regiei, a normelor privind desfăşurarea transportului în comun în mijloacele de transport şi a modului de sancţionare a abaterilor săvârşite.

RATB mai cere CGMB aprobarea unui proiect de hotărâre pentru acordarea de gratuitate la transportul cu mijloacele de transport ale RATB pensionarilor cu nivelul pensiei inferior unei limite, în anumite intervale orare, pe baza cardurilor de transport electronice, dar şi a unui proiect privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2015.

Cât va costa o călătorie

Astfel, RATB propune noi tarife pentru călătoriile cu mijloacele de transport în comun, costul pentru o singură călătorie urmând să fie de doi lei, un abonament lunar pe o linie – 45 de lei, pe două linii – 55 de lei, un abonament general pe toate liniile urbane – 75 de lei, iar un abonament general urban plus expres, adică pe toate liniile urbane şi expres – 180 lei.

Preţurile abonamentelor lunare nominale reduse ar urma să fie de 22,50 lei pentru o singură linie, 27,50 lei pentru două linii, şi 37,50 pentru abonamentul pe toate liniile urbane.

Pentru cursele expres costul a două călătorii va fi de 10 lei, pentru 10 călătorii ar urma să se plătească 40 de lei, iar un abonament lunar ar costa 120 de lei.

De asemenea, un abonament nenominal pentru o zi ar trebui să coste 12 lei, un abonament nominal pentru 7 zile – 25 de lei, iar un abonament nominal pentru 15 zile – 40 de lei.

RATB mai propune şi o suprataxă pentru nevalidarea abonamentului de 10 lei, iar pentru călătoria cu mijloacele de transport fără achiziţionarea unui titlu de transport valabil, suprataxa ar urma să ajungă la 100 de lei.

În proiectul de hotărâre propus de RATB se mai arată că abaterile de la dispoziţiile dcoumentului vor fi contravenţii şi se vor sancţionează cu amendă de la 200 de lei la 500 de lei, cu excepţia cazului în care utilizatorul serviciului de transport public călătoreşte fără a valida titlul de transport tip abonament (inclusiv abonament destinat persoanelor care beneficiază de gratuitate), pentru care se aplică o amendă mai mică.

Potrivit RATB, creşterea preţului unei călătorii la 1,8 sau 2 lei ar putea să „resusciteze” regia „pe partea de încasări”.

Citeşte continuarea aici.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...