Ratele la creditele ipotecare se pot amâna fără costuri. Nu va fi percepută dobândă la dobândă
„Sunt câteva clarificări care au fost omise. Discuța despre dobândă la dobândă nu se mai capitalizează pentru creditele ipotecare”, a spus Florin Cîţu la începutul şedinţei de Guvern.
În forma iniţială a proiectului de ordonanţă, se specifica faptul că, pentru ratele la credit care vor fi amânate la plată, dobânda se capitaliza şi, ca atare, la noul principal ar fi urmat să se aplice din nou dobânda din contract. În vechea formă, actul normativ nu făcea distincţii între tipurile de credite.
Pe de altă parte, Cîţu a spus că ordonanţa, în noua formă, extinde perioada în care clienţii pot solicita băncilor amânarea plăţii ratelor. Astfel, ei vor avea la dispoziţie 45 de zile pentru a face acest lucru, în condiţiile în care, în forma iniţială, cererea se putea face doar în perioada stării de urgenţă.
Ştirea se actualizează.