Ratingul ‘AAA’ al Marii Britanii a trecut la perspectivă negativă – Fitch
De asemenea, Fitch Ratings a confirmat plafonul de ţară al Regatului Unit la ‘AAA’ şi calificativul pe termen scurt la ‘F1 plus’, scrie Agerpres.
Afirmarea ratingurilor ‘AAA’ atribuite Marii Britanii pentru împrumuturile pe termen lung în valută şi monedă locală reflectă progresele realizate în reducerea deficitului bugetar structural şi credibilitatea efortului de consolidare fiscală, apreciază Fitch.
Ratingul este sprijinit de economia diversificată şi flexibilă, precum şi de stabilitatea politică şi socială. Ratingul suveran al Marii Britanii beneficiază de asemenea de flexibilitatea macroeconomică şi financiară care derivă din politica monetară independentă şi statutul lirei sterline de ‘monedă de rezervă’ pe plan internaţional.
Totuşi, agenţia avertizează că deficitul bugetar structural este al doilea ca mărime din lume, fiind depăşit doar de cel al SUA, iar gradul de îndatorare este semnificativ peste media statelor cu rating ‘AAA’, deşi în linii mari este în linie cu cel al Franţei şi Germaniei.
Fitch apreciază că planul guvernului de reducere a deficitului este credibil şi că aşteaptă ca viitorul proiect de buget să reafirme angajamentul guvernului faţă de continuarea procesului de consolidare fiscală.
Comitetul de politică monetară al Băncii Angliei (BoE) a injectat luna trecută încă 50 miliarde de lire sterline (79 miliarde de dolari) în sistemul financiar, ca parte a eforturilor de a sprijini redresarea fragilă a economiei Marii Britanii.
Marea Britanie este în pragul unei recesiuni după ce în ultimul trimestru al anului trecut Produsul Intern Brut a înregistrat o contracţie de 0,2% comparativ cu trimestrul precedent, după o creştere de 0,6% în trimestrul al treilea. Recesiunea este definită tehnic drept două trimestre consecutive de contracţie a economiei.
Recent, Fondul Monetar Internaţional şi-a revizuit estimările pentru Marea Britanie, prognozând că în acest an va înregistra o creştere de doar 0,6%, comparativ cu un avans de 1,6% cât estima anterior.
Marea Britanie beneficiază de un rating de top ‘AAA’ din partea tuturor celor trei mari agenţii de rating.