Război comercial China-UE. Beijing speră la un acord cu Europa privind tarifele vamale care să se potrivească ambelor părţi

China speră că negocierile vor duce "la o soluţie reciproc acceptabilă" cu Uniunea Europeană privind tarifele preliminare la vehiculele electrice (EV) chineze, a informat joi Ministerul Comerţului de la Beijing, transmite Reuters.
AGERPRES - joi, 27 iun. 2024, 15:49
Război comercial China-UE. Beijing speră la un acord cu Europa privind tarifele vamale care să se potrivească ambelor părţi

Luna aceasta, Comisia Europeană a informat că intenţionează să impună tarife vamale suplimentare pentru vehiculele electrice (EV) chineze, începând cu data de 4 iulie, o măsură care este posibil să ducă la represalii din partea Chinei. Vehiculele produse în uzinele chineze şi importate în UE sunt vizate deja de tarife vamale de 10%. Bruxelles-ul intenţionează să majoreze aceste tarife cu 17,4% pentru automobilele BYD, cu 20% pentru automobilele Geely şi cu 38,1% pentru automobilele SAIC, scrie Agerpres.

Beijing vrea ca UE să renunţe la planurile sale, susţine presa de stat din China, dar Bruxellesul a precizat că se aşteaptă ca oficialii chinezi să vină la discuţiile tehnice care au loc săptămâna aceasta cu o foaie de parcurs „care să rezolve prejudiciile provocate de subvenţionarea” industriei EV chineze, pentru un rezultat obţinut prin negociere.

China a respins acuzaţiile privind subvenţiile incorecte, spunând că dezvoltarea industriei sale EV este rezultatul avantajelor din tehnologie, al pieţei şi al lanţurilor de aprovizionare.

„În prezent, echipele de lucru ale celor două părţi sunt în strânsă legătură şi îşi accelerează consultările. Se speră că China şi UE vor lucra în aceeaşi direcţie … şi vor ajunge la o soluţie reciproc acceptabilă, pentru a evita escalarea fricţiunilor comerciale care afectează negativ relaţiile comerciale şi economice dintre China şi UE”, a declarat la o conferinţă de presă He Yadong, purtătorul de cuvânt al Ministerului Comerţului.

Instituţia a informat că a primit şi analizează materiale depuse în numele industriei produselor electronice din China referitoare la investigaţia asupra barierelor comerciale ale UE.

Te-ar mai putea interesa și
Rabla pentru sobe începe la 31 martie. Ce trebuie să ştii despre program
Rabla pentru sobe începe la 31 martie. Ce trebuie să ştii despre program
Locuitorii din zonele montane ale României vor putea să-şi înlocuiască sobele vechi cu unele moderne şi eficiente energetic, odată cu demararea, de la 31 martie, a programului "Rabla pentru......
Autostrada Bucureștiului A0. Când sunt gata lucrările? Răspunsul șefului Transporturilor VIDEO
Autostrada Bucureștiului A0. Când sunt gata lucrările? Răspunsul șefului Transporturilor VIDEO
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a detaliat joi stadiul lucrărilor la cele patru loturi din șapte, ce mai trebuie ...
Câți bani au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Câți bani au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Cei cinci directori ai Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de stat, au ...
România primește 1,3 miliarde de euro din PNRR, plată parțială din cererea nr. 3
România primește 1,3 miliarde de euro din PNRR, plată parțială din cererea nr. 3
România va încasa 1,3 miliarde euro, parte din cererea de plată nr.3 din PNRR. Comisia Europeană a apreciat progresul ...