Război comercial China-UE. Beijing speră la un acord cu Europa privind tarifele vamale care să se potrivească ambelor părţi

27 06. 2024
Port Zeebruge Ro-Ro import transport masini china mașini electrice

Luna aceasta, Comisia Europeană a informat că intenţionează să impună tarife vamale suplimentare pentru vehiculele electrice (EV) chineze, începând cu data de 4 iulie, o măsură care este posibil să ducă la represalii din partea Chinei. Vehiculele produse în uzinele chineze şi importate în UE sunt vizate deja de tarife vamale de 10%. Bruxelles-ul intenţionează să majoreze aceste tarife cu 17,4% pentru automobilele BYD, cu 20% pentru automobilele Geely şi cu 38,1% pentru automobilele SAIC, scrie Agerpres.

Beijing vrea ca UE să renunţe la planurile sale, susţine presa de stat din China, dar Bruxellesul a precizat că se aşteaptă ca oficialii chinezi să vină la discuţiile tehnice care au loc săptămâna aceasta cu o foaie de parcurs „care să rezolve prejudiciile provocate de subvenţionarea” industriei EV chineze, pentru un rezultat obţinut prin negociere.

China a respins acuzaţiile privind subvenţiile incorecte, spunând că dezvoltarea industriei sale EV este rezultatul avantajelor din tehnologie, al pieţei şi al lanţurilor de aprovizionare.

„În prezent, echipele de lucru ale celor două părţi sunt în strânsă legătură şi îşi accelerează consultările. Se speră că China şi UE vor lucra în aceeaşi direcţie … şi vor ajunge la o soluţie reciproc acceptabilă, pentru a evita escalarea fricţiunilor comerciale care afectează negativ relaţiile comerciale şi economice dintre China şi UE”, a declarat la o conferinţă de presă He Yadong, purtătorul de cuvânt al Ministerului Comerţului.

Instituţia a informat că a primit şi analizează materiale depuse în numele industriei produselor electronice din China referitoare la investigaţia asupra barierelor comerciale ale UE.