Război comercial – şeful FMI lansează un apel la „dezescaladare”

Directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a lansat un apel miercuri la "dezescaladarea" tensiunilor comerciale care ameninţă creşterea economică, exprimându-şi în acelaşi timp "optimismul" pentru evoluţia situaţiei, relatează AFP.
Economica.net - mie, 10 oct. 2018, 08:24
Război comercial - şeful FMI lansează un apel la

„Trebuie să acţionăm împreună pentru a ajunge la dezescaladare şi a reduce actualele diferende comerciale”, a subliniat Christine Lagarde în cursul unei conferinţe pe insula indoneziană Bali, unde FMI şi Banca Mondială îşi ţin reuniunea lor anuală.

„Este tentant să fii puţin deprimat în context, dar, de fapt, sunt optimistă pentru că există într-adevăr o dorinţă de a îmbunătăţi şi dezvolta relaţiile comerciale” în lume, a notat ea, subliniind „progresele” în acordul comercial dintre Mexic şi Canada şi mai ales TPP.

„Trebuie conjugate eforturile pentru a repara sistemul comercial mondial, nu pentru a-l distruge”, a insistat ea.

Secretarul general al Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Angel Gurria, a reluat ideile acestui mesaj, subliniind că tensiunile au deja repercusiuni economice.

„În acest an, creşterea nu pare atât de bună” ca anul trecut, iar „diferenţa o fac comerţul, tensiunile, protecţionismul, măsurile de retorsiune…”, a explicat el.

După o perioadă de redresare, „am început să facem aceste lucruri şi am încetinit”, a deplâns Angel Gurria.

FMI a revizuit în scădere marţi estimările de creştere a PIB mondial la 3,7 % pentru 2018 şi 2019 (-0,2 puncte), la acelaşi nivel cu anul 2017, pe fondul unei revizuiri similare din partea OCDE.

Washingtonul a impus până în prezent taxe vamale pentru produsele chinezeşti în valoare de 250 de miliarde de dolari. În replică, Beijingul a impus taxe de 110 miliarde de dolari pentru mărfurile americane.

Te-ar mai putea interesa și
Trei luni de scumpiri în toate domeniile – Cum văd managerii economia României în perioada următoare (sondaj INS)
Trei luni de scumpiri în toate domeniile – Cum văd managerii economia României în perioada următoare (sondaj INS)
Managerii români estimează, pentru perioada aprilie - iunie 2025, o creştere moderată a activităţii economice în industria prelucrătoare, comerţul cu amănuntul şi servicii, precum şi o......
Pădurile acoperă 43% din Europa și produc 520 de miliarde de euro anual
Pădurile acoperă 43% din Europa și produc 520 de miliarde de euro anual
Pădurile acoperă 43% din teritoriul Europei și contribuie cu 520 de miliarde de euro, anual, la economiile statelor din ...
DIGI ia un credit sindicalizat de 200 de milioane de euro de la ING și UniCredit pentru extinderea în Europa Occidentală
DIGI ia un credit sindicalizat de 200 de milioane de euro de la ING și UniCredit pentru extinderea în Europa Occidentală
ING Bank și UniCredit Bank au încheiat, în calitate de coordonatori comuni și manageri principali, o tranzacţie sindicalizată ...
Risc de criză pentru România – Cât de sus se duce cursul BNR euro/leu şi ce se va întâmpla cu preţurile în următoarele 12 luni. E posibilă o retrogradare la „junk”  (CFA România)
Risc de criză pentru România – Cât de sus se duce cursul BNR euro/leu şi ce se va întâmpla cu preţurile în ...
Principalul risc pe termen scurt pentru economia României este cel de retrogradare la "junk", categorie nerecomdată investiţiilor, ...