Război în Ucraina. Lovitură puternică pentru oligarhii ruși! Monaco, unul dintre locurile lor preferate, le îngheață activele! Chiar Putin ar avea acolo un apartament
Toate activele deținute de cetățenii ruși în Monaco vor fi înghețate, în contextul războiului din Ucraina, anunță Reuters. Micuțul principat, care are printre altele și calitatea de paradis fiscal este unul dintre locurile preferate ale oligarhilor ruși, care dețin active de lux ca apartamente, vile, yachturi sau mașini de top. Palatul regal al prințului Albert de Monaco a emis un comunicat fără echivoc în care arată că ” Principatul a adoptat și implementat, fără întârziere, măsura înghețării activelor și a altor sancțiuni economice asămănătoare cu cele luate de alte state”.
Principatul Monaco este o atracție pentru oameni bogați din toată lumea, inclusiv din România. Comunitatea de miliardari a rușilor este o prezență semnificativă în Principat. Presa a scris la un moment dat că însui Vladimir Putin ar deține un apartament acolo.