Război în Ucraina: Putin, Poroşenko, Hollande şi Merkel denunţă ‘întreruperi ale armistiţiului’

'Întreruperile survenite în ultimele zile în cadrul regimului de încetare a focului' în Ucraina au fost 'denunţate' în cadrul unei teleconferinţe care a avut loc joi între preşedintele Franţei, Francois Hollande, cancelarul german Angela Merkel, preşedinţii Ucrainei, Petro Poroşenko, şi Rusiei, Vladimir Putin, potrivit unui comunicat al Palatului Elysee, citat de AFP.
Economica.net - J, 19 feb. 2015, 11:20
Război în Ucraina: Putin, Poroşenko, Hollande şi Merkel denunţă 'întreruperi ale armistiţiului'

Aceste convorbiri telefonice au avut loc la o zi după preluarea controlului de către rebelii proruşi asupra oraşului Debalţevo, nod feroviar strategic care a fost abandonat miercuri de armata ucraineană, în urma asaltului insurgenţilor. În cadrul convorbirilor, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a spus că preluarea controlului asupra Debalţevo contravine acordului de pace, potrivit Reuters.

Ofensiva a pus la grea încercare armistiţiul instaurat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în conformitate cu acordul de la Minsk, încheiat cu o săptămână în urmă între Kiev şi rebeli.

Potrivit comunicatului, ‘reprezentanţii OSCE trebuie să se întâlnească cu părţile în teren pentru a pune în aplicare rapid’ măsurile decise prin acordul de la Minsk de la 12 februarie. În acelaşi timp, miniştrii de externe din cele patru ţări, care fac parte din aşa-numitul format Normandia de negocieri asupra Ucrainei, ‘vor avea discuţii’ joi ‘pentru a defini modalităţile mecanismului de supervizare’ prevăzut de acest acord.

O sursă diplomatică franceză a indicat că ar putea avea loc o reuniune zilele viitoare la Paris, pentru a ‘face ca entorsele constatate să nu ducă la o ruptură a acordului’ de la Minsk. ‘Următoarele săptămâni vor fi critice’, a adăugat aceeaşi sursă.

Ofensiva separatiştilor, care vine să completeze câştigurile lor militare, a slăbit acordul de încetare a focului, instituit în noaptea de sâmbătă spre duminică. Semnat la 12 februarie, în urma unor negocieri-maraton la Minsk între liderii german, francez, rus şi ucrainean, acordul de la Minsk prevede, între altele, încetarea focului şi retragerea armelor grele.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 6,81% în primele patru luni din 2025
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 6,81% în primele patru luni din 2025
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 6,81% în primele patru luni din 2025, până la 17.253, faţă de 16.153 în perioada similară din 2024, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional......
Maxime de până la 33 de grade Celsius în București. Cod portocaliu de caniculă în vestul ţării
Maxime de până la 33 de grade Celsius în București. Cod portocaliu de caniculă în vestul ţării
Vremea va fi călduroasă în București duminică şi luni, temperatura maximă ajungând şi la 33 de grade. 10 judeţe ...
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6% în aprilie 2025
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6% în aprilie 2025
Datele publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF) arată că arieratele bugetului general consolidat au crescut cu ...
11 organizații ale mediului de afaceri, îngrijorate că dezbaterea privind redresarea economică se concentrează pe creșterea taxelor
11 organizații ale mediului de afaceri, îngrijorate că dezbaterea privind redresarea economică se concentrează pe creșterea ...
În contextul dezbaterilor privind măsurile de redresare economică și corectare a deficitului bugetar, 11 asociații și ...