Război în Ucraina: Trei soldaţi ucişi în estul separatist după două zile de acalmie
‘Trei militari au fost ucişi şi şapte au fost răniţi în ultimele 24 de ore’, a indicat Lîsenko, citat de AFP, fără a preciza circumstanţele morţii soldaţilor ucraineni.
În precedentele două zile, armata ucraineană nu a anunţat pierderi în rândurile sale, ceea ce a dat speranţa unei respectări reale a regimului de încetare a focului, regim ce a fost instituit la 15 februarie, dar care s-a dovedit a fi foarte fragil.
Kievul a anunţat joi începerea retragerii armelor sale grele de la linia de demarcaţie din estul separatist, conform acordului din 12 februarie de la Minsk. La rândul lor, separatiştii proruşi au anunţat că au retras deja o parte din armele grele de pe linia frontului, însă Kievul susţine că nu este vorba de o retragere reală, ci de o repliere în zona pe care rebelii o controlează.