Război în Ucraina: Zelenski în Statele Unite pentru a-i prezenta lui Biden ”planul său de victorie”

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat duminică seara că a ajuns în Statele Unite, pentru a-i prezenta omologului său american, Joe Biden, detaliile "planului său de victorie" care vizează să pună capăt invaziei ruse, asigurând că această toamnă va fi "decisivă", relatează AFP.
AGERPRES - lun, 23 sept. 2024, 08:50
Război în Ucraina: Zelenski în Statele Unite pentru a-i prezenta lui Biden ''planul său de victorie''

„Am ajuns în Statele Unite. Obiectivul principal este de a întări Ucraina şi de a ne proteja întreg poporul. Acest război nu se poate încheia decât cu o pace justă datorită eforturilor internaţionale”, a declarat Zelenski pe reţeaua de socializare X.

„Planul Ucrainei de victorie va fi pe masa tuturor aliaţilor noştri”, a adăugat el.

Într-un mesaj video din avionul său, postat anterior pe X, Zelenski a indicat că pleacă în statul american Pennsylvania, pentru „o vizită specială”, înainte de „New York” şi „Washington”.

„Această toamnă va fi decisivă pentru continuarea” războiului, a subliniat el, adăugând că Joe Biden va fi „primul care va vedea în detaliu” propunerile ucrainene de a pune capăt războiului cu Rusia.

Zelenski plănuieşte să le prezinte apoi „tuturor liderilor ţărilor noastre partenere”, precum şi Congresului american şi „celor doi candidaţi la preşedinţia” Statelor Unite, vicepreşedinta democrată Kamala Harris şi fostul preşedinte republican Donald Trump.

Zelenski ar urma să încerce să-l convingă pe Biden să permită Kievului să lovească ţinte din Rusia cu arme occidentale cu rază lungă de acţiune, despre care spune că pot schimba cursul războiului.

Te-ar mai putea interesa și
ROBOR scade şi atinge un nou minim al ultimelor două luni – date bnr 4 iulie 2025
ROBOR scade şi atinge un nou minim al ultimelor două luni – date bnr 4 iulie 2025
ROBOR scade şi atinge cea mai mică valoare înregistrată de la începutul lunii mai 2025, după primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Reorganizarea și reforma Romsilva, legate de PNRR, trebuie făcute de urgență, spune Ministrul Mediului, Diana Buzoianu
Reorganizarea și reforma Romsilva, legate de PNRR, trebuie făcute de urgență, spune Ministrul Mediului, Diana Buzoianu
Reorganizarea și reforma Romsilva este legată de îndeplinirea unui jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență ...
Căldura persistentă a provocat incendii în Turcia și Grecia
Căldura persistentă a provocat incendii în Turcia și Grecia
Grecia și Turcia s-au confruntat joi cu incendii violente, care au condus la evacuarea a 5.000 de persoane pe insula Creta ...
ALFA Group, companie controlată de Alin Niculae, a cumpărat cu 55 milioane euro cea mai mare parte a Iride Park de la CPI România
ALFA Group, companie controlată de Alin Niculae, a cumpărat cu 55 milioane euro cea mai mare parte a Iride Park de la CPI ...
Biriș Goran a reprezentat cu succes CPI România (parte a CPI Property Group) în vânzarea unui portofoliu care cuprindea ...