Războiul din Gaza continuă în ciuda cererii ONU de încetare a focului
Martorii din teritoriul palestinian controlat de gruparea islamistă Hamas au vorbit despre lovituri în apropiere de oraşul Rafah din sud, unde sunt înghesuiţi circa 1,5 milioane de civili, majoritatea refugiaţi din calea războiului. De cealaltă parte, armata israeliană a raportat declanşarea alarmelor antirachetă în jurul Fâşiei Gaza.
Consiliul de Securitate a înregistrat luni o premieră: adoptarea cu 14 voturi pentru şi o singură abţinere – cea a Statelor Unite, membru permanent care nu a făcut uz de dreptul de veto – a unei rezoluţii privind încetarea focului în războiul dintre forţele israeliene şi Hamas, început în urmă cu mai bine de şase luni. Washingtonul, aliat tradiţional al Israelului, s-a opus până acum termenului de „încetare a focului” în rezoluţii, blocând astfel trei texte în acest sens.
Documentul cere „o încetare imediată a focului pe durata lunii Ramadanului, care trebuie să ducă la un armistiţiu durabil” şi „eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor”; postul musulman Ramadan a început deja de două săptămâni, reaminteşte AFP.
Pe teren, situaţia celor 2,4 milioane de locuitori din Fâşia Gaza este în continuare precară. Israelul a impus o blocadă totală, iar potrivit ONU şi altor organizaţii internaţionale palestinienii sunt ameninţaţi de foamete. Cel puţin două spitale mari sunt vizate de operaţiuni ale armatei israeliene, care consideră că în obiectivele respective sunt ascunse baze ale Hamas.
Intervenţia la spitalul al-Shifa din oraşul Gaza, cel mai mare din teritoriul palestinian, a început în urmă cu o săptămână. Potrivit Hamas, complexul respectiv a fost lovit luni de artilerie, care a vizat şi împrejurimile spitalului al-Amal din Khan Younes. Semiluna Roşie palestiniană a anunţat că a evacuat în timpul nopţii 27 de membri ai personalului de la al-Amal, iar duminică mai mulţi refugiaţi care se adăpostiseră în acest spital.