Războiul din Siria s-a soldat cu peste 150.000 de morţi

Peste 150.000 de persoane au fost ucise până în prezent în conflictul din Siria care a început în martie 2011, potrivit unui bilanţ furnizat marţi de Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH, organizaţie neguvernamentală cu sediul la Londra), informează AFP.
Economica.net - mar, 01 apr. 2014, 12:30
Războiul din Siria s-a soldat cu peste 150.000 de morţi

Potrivit OSDH, care se bazează pe o vastă reţea de militanţi, surse medicale şi militari, în conflict au fost ucise 150.344 de persoane, dintre care 51.212 de civili, printre aceştia numărându-se şi 7.985 de copii.

Violenţele au făcut 37.781 de victime în rândul combatanţilor din opoziţie, dintre care jihadişti ai Fontului Al-Nosra şi Statului islamic din Irak şi Levant (EIIL).

Totodată, 58.480 de membri ai forţelor regimului au murit în conflict, dintre care 35.000 de militari şi 364 de combatanţi ai mişcării şiite Hezbollah, potrivit OSDH.

Organizaţia a înregistrat de asemenea moartea a 2.871 de persoane a căror identitate nu a putut fi stabilită.

Conflictul din Siria a început în martie 2011 cu o revoltă paşnică împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, care s-a confrunt cu o represiune sângeroasă şi care s-a militarizat treptat.

Te-ar mai putea interesa și
Raport asupra interesului investitorilor în achiziționarea unei afaceri în 2025
Raport asupra interesului investitorilor în achiziționarea unei afaceri în 2025
Cabinetul de consultanță în vânzări de afaceri Transfer Business a realizat o analiză asupra profilului investitorilor înscriși în baza de date a celor care caută să achiziționeze o......
Circulația oilor și caprelor din România către alte state membre, interzisă până la 30 septembrie. Din Bihor nu mai au voie să iasă animale vii
Circulația oilor și caprelor din România către alte state membre, interzisă până la 30 septembrie. Din Bihor nu mai ...
Din cauza pestei rumegătoarelor mici, Comisia Europeană a prelungit cu aproape trei luni, până la 30 septembrie 2025, ...
Europenii au renunțat la ideea de a interzice importul de gaze lichefiate rusești
Europenii au renunțat la ideea de a interzice importul de gaze lichefiate rusești
Oficialii europeni au renunțat la ideea de a include o interzicere a importurilor de gaze lichefiate rusești în următoarele ...
He Xiaopeng, un soi de Musk chinez, deține Xpeng, și se luptă pentru poziția a șaptea sau a opta în China
He Xiaopeng, un soi de Musk chinez, deține Xpeng, și se luptă pentru poziția a șaptea sau a opta în China
He Xiaopeng, cofondatorul producătorului chinez de vehicule electrice Xpeng, afirmă că numărul de astfel de autoturisme ...