Războiul din Ucraina a provocat o scădere peste aşteptări a exporturilor Germaniei în luna martie

Exporturile Germaniei au înregistrat o scădere de 3,3% în luna martie, după un avans de 6,2% în februarie, în condiţiile în care exporturile spre Rusia s-au prăbuşit cu peste 62% din cauza războiului din Ucraina, a anunţat miercuri Oficiul federal de statistică (Destatis), transmite AFP.
AGERPRES - mie, 04 mai 2022, 12:11
Războiul din Ucraina a provocat o scădere peste aşteptări a exporturilor Germaniei în luna martie

În total, prima economie europeană a exportat în luna martie bunuri în valoare de 120,6 miliarde de euro, în timp ce importurile au urcat la 117,4 miliarde de euro, cu 3% mai mult decât în luna februarie a acestui an şi în creştere cu 20,3% în ritm anual, în principal ca urmare a exploziei preţurilor la energie, scrie Agerpres.

Vânzările spre Rusia au scăzut până la 860 de milioane de euro în luna martie, ceea ce înseamnă o scădere de 62,3%, în timp ce importurile din Rusia, în care energia fosilă are cea mai mare pondere, nu au scăzut decât cu 2,4% până la 3,6 miliarde de euro, a precizat Destatis.

Înainte de invadarea Ucrainei, Rusia ocupa locul 14 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei cu privire la exporturi, şi pe locul 12 în ceea ce priveşte importurilor, pe fondul dependenţei crescute a Berlinului faţă de gazele naturale ruseşti.

„Scăderea puternică a exporturilor în luna martie este primul indicator al impactului războiului din Ucraina asupra economiei germane şi a celei europene”, a explicat Carsten Brzeski, economist la ING.

Schimburile comerciale ale Germaniei cu ţările membre ale Uniunii Europene au scăzut cu 1,7% în ceea ce priveşte exporturile şi cu 3% la importuri, până la 66,6 miliarde de euro, respectiv 56,7 miliarde de euro.

Per total, excedentul balanţei comerciale a Germaniei a scăzut până la 3,2 miliarde de euro în luna martie, de la 11,1 miliarde de euro în luna februarie. Cifra anunţată de Oficiul federal de statistică este sub estimările analiştilor intervievaţi de The Wall Street Journal, care mizau pe un excedent al balanţei comerciale de 6,8 miliarde de euro. Comparativ, în luna martie 2021, Germania a înregistrat un excedent al balanţei comerciale de 14 miliarde de euro.

Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, Germania este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una dintre primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul Treevi Pizza Al Taglio deschide primul său restaurant din Timișoara, în Iulius Town Mall
Lanțul Treevi Pizza Al Taglio deschide primul său restaurant din Timișoara, în Iulius Town Mall
Treevi Pizza Al Taglio, brandul specializat în pizza artizanală romană la felie, își continuă expansiunea la nivel național și la Timișoara primul său restaurant, în centrul comercial......
Lidl România deschide al 17-lea magazin din 2025, în orașul Mizil
Lidl România deschide al 17-lea magazin din 2025, în orașul Mizil
Retailerul alimentar Lidl își continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în orașul Mizil, ...
Compania Rompetrol Well Services a anunțat astăzi acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că începând din 22 iulia va face plata dividendelor aferente exercițiului financiar 2024.
Compania Rompetrol Well Services a anunțat astăzi acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că începând ...
Banii vor fi distribuiți prin intermediul Depozitarului Central S.A. și a agentului de plată BRD – Groupe Societe Generale ...
Noua scumpire, de la 1 iulie, la gaze. Cum se vede in facturi
Noua scumpire, de la 1 iulie, la gaze. Cum se vede in facturi
ANRE a aprobat majorarea tarifelor de distribuție a gazelor naturale, de la 1 iulie. Impactul în factură va fi destul ...