Prețurile terenurilor potrivite pentru dezvoltatorii imobiliari erau într-o creștere accelerată la finalul lui 2021 și începutul acestui an, cu un avans de 20-30% față de perioada similară a anului trecut. De asemenea, costurile au crescut cu 20-25% în construcții anul trecut, la materiale prețurile mărindu-se cu 50%.
„Impredictibilitatea a atins cote maxime, influențând profund piața. În această perioadă de război în Ucraina, asistăm la o scădere temporară a cererii și intenției de cumpărare. Este posibil să avem parte din nou de începutul unui nou ciclu imobiliar, întocmai celui din 2008, declanșat de începutul unei noi crize economice. Cei care cunosc cu adevărat ciclurile imobiliare știau oricum că acesta urma să se declanșeze în anii următori (1-4 ani). La 14 ani de la declanșarea crizei imobiliare din 2008, care a constituit începutul unui ciclu imobiliar, este posibil sa ne aflăm acum la începutul unuia nou”, explică Vlad Gheorghiu, Realtor și consultant imobiliar, membru APAIR (Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România), afiliat NAR (National Association of Realtors din SUA).
Avertismentul consultantului imobiliar vine în contextul în care anul trecut s-a înregistrat cea mai mare creștere a prețurilor din sectorul imobiliar de după anul 2015, fiind segmente cu măriri și de peste 16%. În ceea ce privește precedenta perioadă de scădere a sectorului imobiliar din România, amintim faptul că în perioada iulie 2008 – mai 2009 prețul caselor din România a scăzut cu 40%, iar în tot ciclul de scădere a pieței (2008-2014) acesta s-a contractat cu 50%.
„Declanșarea războiului în Ucraina și declanșarea sancțiunilor asupra Rusiei au dus deja la majorarea fără precedent a prețurilor la cereale, gaze naturale, energie electrică, materii prime etc. Domeniul imobiliar este interconectat și dependent de toate aceste fenomene, așadar cu siguranță nu are cum să nu fie afectat. Pe termen scurt, cel mai probabil va scădea cererea și intenția de cumpărare. De fapt, pot chiar să confirm deja că în urma discuțiilor cu mai mulți colegi, sunt multe tranzacții care erau programate să se finalizeze în această perioadă și care, fie s-au amânat până la finalizarea războiului și lămurirea situației, fie s-au anulat cu totul”, spune Vlad Gheorghiu, consultant imobiliar Realtor.
Scăderea cererii ar putea fi facilitată și de creșterea costurilor pentru creditele bancare. Luna trecută, Banca Națională a României a crescut dobânda de politică monetară de la 2% la 2,5%, care a devenit dublă față de cea din perioada similară a anului trecut (1,25%). Practic, această decizie se poate traduce și printr-o acordare mai grea a creditelor și printr-un cost crescut al acestora.
Consultantul spune că este posibil sa vedem scăderi ale prețurilor pentru casele particularilor în scurt timp, dar și ale dezvoltatorilor imobiliari care au o rată mare a profitului și care au interesul să țină vânzările la un nivel ridicat. El este de părere că există și un efect benefic al acestui război. Acesta poate accelera piața de tehnologii sustenabile (pompe de căldură, panouri solare, termoizolații mai performante ale imobilelor etc), astfel că noile dezvoltări imobiliare vor fi din ce în ce mai independente energetic.
„Să fie acesta începutul unei noi crize imobiliare? Sincer, nu știu dacă poate să garanteze cineva așa ceva, eu personal nu am acel «glob de cristal», nu știu unde se va reechilibra piața, dar cred totodată că, datorită contextului actual, este foarte posibil”, explică Dr. Vlad Gheorghiu.
Vlad Gheorghiu este realtor și consultant imobiliar, membru al Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România (APAIR) și afiliat National Association of Realtors din SUA (NAR). Este de profesie medic stomatolog, dar activează de 14 ani în domeniul imobiliar, unde oferă consultanță în segmentul rezidențial de lux. A pus la punct un sistem de vânzări eficient și performant (structurat în 6 etape și 21 de pași siguri), prin care rezultatele nu au întârziat să apară, iar în 2019, a reușit să câștige titlul de Agentul Imobiliar de Reprezentare al Anului, fiind în concurență cu 10.000 de agenți din toată țara. Premiul a fost oferit CPI (Clubul Profesioniștilor în Imobiliare, organizat de imobiliare.ro).