Răzvan Afenduli, Xpert Beauty: Campania de Black Friday va ține o săptămână și anticipăm vânzări cu 30% în plus față de o lună obișnuită

Xpert Beauty, companie de retail care activează în domeniul produselor cosmetice profesionale, fondată în România, va desfășura campania de Black Friday timp de o săptămână, în perioada 8-14 noiembrie, atât pe site, cât și în magazinele proprii din cele 13 orașe din țară. Reprezentanții companiei estimează o creștere cu 30% a vânzărilor în magazine și dublarea acestora pe platformele de e-commerce în comparație cu vânzările dintr-o lună obișnuită.
Lidia Neagu - vin, 04 nov. 2022, 15:28
Răzvan Afenduli, Xpert Beauty: Campania de Black Friday va ține o săptămână și anticipăm vânzări cu 30% în plus față de o lună obișnuită

Compania va extinde evenimentul de shopping și în celelalte două țări în care are prezență – Bulgaria și Ungaria – atât pe platformele online dedicate, cât și în magazinele fizice din Sofia și Budapesta. Toate produsele din portofoliu, de la peste 70 de brand-uri, vor fi reduse cu până la 70%.

„Black Friday rămâne și pentru noi, ca retailer principal din domeniu, cel mai important eveniment de shopping din an, moment pentru care ne pregătim alături de echipa și de partenerii noștri peste jumătate de an. Contextul de anul acesta a fost impredictibil din punct de vedere economic, ne-a adus provocări în lanțul de aprovizionare, în special de la partenerii care nu au depozite în Europa, dar și în menținerea nivelului de preț ca urmare a inflației și blocajelor. Rămânem, însă, optimiști în privința rezultatelor de business pentru că am reușit, în timp, să menținem o comunitate puternică pe care o deservim, tendințele de consum online s-au păstrat în ultimii ani, traficul din magazinele fizice s-a reluat și, în plus, am adăugat spații în care ne-am extins și care ne aduc oportunități noi. De aceea, anticipăm pentru Black Friday o creștere cu 30% a vânzărilor în magazine și dublarea acestora pe platformele de e-commerce în comparație cu vânzările dintr-o lună obișnuită”, declară Răzvan Afenduli, Managing Partner Xpert Beauty.

Produsele-ancoră care se vor găsi la prețuri semnificativ reduse în această perioadă sunt preponderent din categoriile de îngrijire a părului și a tenului, însă și produsele din celelalte categorii, precum cea de make-up, vor înregistra prețuri speciale.

„Ca întotdeauna, ne păstrăm abordarea customer centric și înțelegem că pentru clienții noștri este startul adevărat al sezonului de sărbători, de aceea, pe lângă selecția foarte atentă de produse adaptate nevoilor lor, ne-am uitat în profunzime la toate provocările celorlalte trei ediții și la experiența de cumpărare și satisfacția clienților noștri, cu dorința clară în minte ca, pe categoriile în care activăm, să fim top of mind pentru cei care ne aleg. Ne-am pregătit, astfel, din toate punctele de vedere – optimizarea stocurilor, tehnologie, echipă, servicii, menținerea dialogului permanent cu vizitatorii noștri și, foarte important, din punct de vedere logistic. Doresc să accentuez relevanța acestui ultim aspect și menționez că highlight-ul pentru noi în 2022 a fost investiția într-un centru nou logistic, de aproximativ 3.000 de mp, care susține cele trei divizii ale companiei (retail, e-commerce și modern trade), deservește și activitatea din Bulgaria și Ungaria și ne va asigura o desfășurare fluentă în perioade cu un aflux mare de comenzi precum Black Friday sau Crăciun”, adaugă Răzvan Afenduli.

Pe lângă diversitatea de produse și brand-uri la cele mai atractive prețuri din an, experiența de shopping este definitivată prin serviciile oferite și diversitatea modalităților de plată și livrare. Fiind un retailer de tip omnichannel, Xpert Beauty le oferă clienților aceeași politică de preț și promoțională online și offline, posibilitatea de a comanda online și de a ridica comanda din magazin, posibilitatea de retur în magazine, de a rezerva produse în magazine din platforma online, sistem de carduri cadou care pot fi folosite online și/sau offline și, foarte important, consultanță profesională. Produsele pot fi plătite prin card, cash, prin Apple Pay și Google Pay și, de anul acesta, există și posibilitatea de plată în rate fără dobândă. Livrarea produselor se va realiza prin curier acasă, în easy box sau prin opțiunea click & collect.

Xpert Beauty este o companie fondată în 2017, care activează în domeniul retail-ului produselor cosmetice profesionale. În cele 15 concept store-uri din România, în cel din Bulgaria, de la Sofia, si în cel din Ungaria la Budapesta dar și prin partenerii de distribuție sau prin platforma de vânzare online, compania deservește 170.000 de clienți, având un portofoliu de 16.000 de produse de la 80 de brand-uri.

Compania este prezentă pe piața produselor cosmetice profesionale de păr, dar și pentru acoperirea amplă a categoriilor de produse pentru îngrijirea pielii, unghiilor și produselor de machiaj. Platforma de e-commerce a primit în mod consecutiv din partea GpeC premiul de cel mai bun magazin online de Beauty & Health în 2019 și 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis folosirea acestora pentru a contracara......
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...