Răzvan Cuc despre fostul director Tarom: Nu am văzut un program de restructurare, sunt 150 de angajări noi
„Nu am văzut un program de restructurare, nu am văzut o reînnoire a flotei active. Am văzut, undeva, la peste 150 de angajări noi, am văzut un aparat stufos al domnului director când vine vorba de consilieri personali. Sunt lucruri pe care le-am observat într-o perioadă foarte scurtă, dar eu am spus că aştept şi raportul Corpului de control al primului ministru şi bineînţeles că atunci vom face publice toate datele. Nu pot să mă antepronunţ eu, acum”, a spus ministrul Transporturilor într-o conferinţă de presă.
El a arătat că la plecarea sa din fruntea Ministerului Transporturilor în conturile TAROM se aflau circa 80 de milioane de dolari, ca rezervă pentru buna funcţionare a companiei, iar acum suma a scăzut la 14 milioane de dolari.
„Nu spun că s-ar fi furat sau că s-ar fi făcut ceva. Urmează să vedem pe ce s-au cheltuit aceşti bani”, a menţionat Răzvan Cuc.
Ministrul a mai spus că noul Consiliu de Administraţie al TAROM s-a reunit în cursul zilei de joi şi l-a numit pe noul director al companiei în persoana lui Florin Susanu, „un pilot cu experienţă, un om care iubeşte TAROM-ul şi care doreşte să ducă TAROM-ul acolo unde trebuie să fie, pentru că este un simbol, un brand naţional”.
Ministrul Transporturilor a dat asigurări că noul director al TAROM va avea „tot sprijinul” ministerului şi al său, personal, pentru a redresa compania în perioada următoare.
Florin Susanu a fost numit joi de Consiliul de Administraţie al TAROM în funcţia de director general provizoriu şi accountable manager al companiei, înlocuindu-l pe Wolff Werner-Wilhelm, care a fost numit în funcţia de director general interimar pe 20 noiembrie 2017.
Ministrul Răzvan Cuc a declarat miercuri seara, la TVR 1, că trebuie reduse pierderile la TAROM şi a precizat că nu a fost de acord cu decizia fostului premier Mihai Tudose de a-l numi pe Wolff Werner-Wilhelm la conducerea companiei.
„(…) TAROM – eu am spus şi în primul mandat, a fost unul dintre obiectivele de suflet, că suntem români, este un simbol naţional pe care eu mi l-am asumat şi am spus că voi face tot ce îmi stă în putinţă să salvăm compania asta, vorbesc despre reducerea pierderilor – din păcate, acum trebuie să o salvăm, pentru că eu îmi amintesc când eram în 2017 ministru şi ştiţi că mă critica domnul Tudose (fostul premier Mihai Tudose – n. r.) vizavi de pierderile de la TAROM, deşi eu preluasem un program de zbor de la guvernul anterior – dar asta nu e o scuză – ştiţi că am adus cele două aeronave ca să unificăm, ştiţi că voiam să aduc la sfârşitul anului încă două aeronave de lung curier, să redeschid relaţiile…domnul Tudose, mie, în timpul mandatului meu, mi-a sugerat să îl aducem pe domnul Wolf la TAROM, că este o variantă. Eu nu am fost de acord să îl pun la TAROM şi l-a pus dânsul. După ce am plecat, nu ştiu ce s-a întâmplat. Mă rog, l-a pus, asta ştim cu toţii că l-a pus şi vedem unde a ajuns TAROM-ul”, a afirmat ministrul Transporturilor.