Răzvan Gaiţă pleacă de la Anchor Grup. E al doilea director care părăseşte compania în doar doi ani
Răzvan Gaiţă a preluat funcţia de director general al Anchor Grup, dezvoltatorul centrelor comerciale Bucureşti Mall şi Plaza România, în vara anului trecut, după ce Ali Ergun Ergen, implicat în dezvoltarea celor două malluri, a părăsit compania pentru a doua oară.
Ali Ergun Ergen revenise la conducerea Anchor Grup la începutul anului 2012 şi şi-a încheiat mandatul în martie 2013. Ergen revenise la Anchor pentru a repoziţiona cele două malluri ale Anchor, în special Plaza România, care a pierdut clienţi şi chiriaşi în urma deschiderii AFI Palace Cotroceni. Investiţiile în renovare şi extindere anunţate atunci au fost de 50 de milioane de euro.
După plecarea lui Ergen, postul a fost preluat de Răzvan Gaiţă, sub conducerea căruia au fost începute lucrările de renovare la cele două malluri, investiţie redusă la jumătate faţă de planaurile lui Ergen: 25 milioane de euro.
Gaiţă a fost primul manager român numit la conducerea grupului şi a mai lucrat la divizia imobiliară a Volksbank, la firma Rosegur Cash Services şi la companiei germane ECE Projektmanagement România. Între 2004 şi 2006, Gaiţă a fost director de dezvoltare la Kaufland România, iar anterior a ocupat aceeaşi funcţie la Billa România.
„Am plecat de la 1 august, din motive persoanle. Nu ştiu cine va fi numit în locul meu. Mă voi dedica unei cariere antreprenoriale, imi voi face firma mea tot în acest domeniu, unde este nevoie de experienţă. E o idee mai veche, pe care am început-o. Eu nu am lucrat numai în centre comerciale, ci şi în domeniul imobiliar în general şi am câteva proiecte care se conturează, cum ar fi administrarea de portofolii imobiliare sau consultanţă. În plus, băncile au mare nevoie de administrarea portofoliilor neperformante în această perioadă. Sunt variante şi opţiuni multiple”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Răzvan Gaiţă.
În 2010, Anchor s-a confruntat cu un val de demisii: Tunc Capa, preşedintele companiei, Ibrahim Paksoy, directorul executiv, Ali Capa, directorul de investiţii şi Radu Tănăsescu, care a coordonat activitatea operaţională a grupului.
Grupul Anchor este prezent în România din 1997. Portofoliul său include proiecte de retail, centre rezidenţiale şi clădiri de birouri. Printre dezvoltările Anchor Grup în România se numără Bucureţti Mall, primul centru comercial modern din România; Plaza România, Shopping MallDova (Chişinău, Republica Moldova), Anchor Plaza şi InCity Residences. Valoarea totală a investiţiilor se ridică la 250 milioane de euro.
Ştirea a apărut iniţial pe Business Cover.