Răzvan Nicolescu: Faptul că în spaţiul public se vorbeşte despre introducerea unei „taxe pe soare” este un fake news. O Directivă europeană nu înseamnă că traduci un text şi îl pui în lege
El a subliniat că nu există o obligaţie impusă de la Bruxelles pentru a se introduce vreo taxă pentru cei care produc energie regenerabilă, cum este „taxa pe soare”, scrie Agerpres.
„Ordonanţa reprezintă o greşeală care trebuie corectată. Vorbim de cel mai dinamic sector din energie, acest sector al consumatorilor. În ultimii doi ani, aproape 250 de milioane de euro, însemnând o capacitate instalată de aproape 250 de megawaţi, au reuşit să fie investite sau această capacitate a fost instalată prin efortul IMM-urilor şi al populaţiei. Cel mai mare investitor în sectorul energetic românesc, peste multinaţionale, peste companiile de stat, peste cine vreţi au fost IMM-urile şi populaţia în sectorul de producere de energie electrică. De ce au făcut lucrul acesta? Pe fondul creşterii preţurilor, oamenii, companiile au hotărât să-şi ia soarta în propriile mâini şi au spus: ‘Ne construim capacităţile proprii de producţie’. Statul ce ar trebui să facă? Ar trebui să se bucure, ar trebui să încurajeze, ar trebui să respecte acest trend. Sub nicio formă nu poate în acest moment România să-şi permită să oprească acest trend. Riscăm în 2025 – 2026 când, foarte probabil, Unitatea 1 de la Cernavodă va intra pentru 3-4 ani în oprire, oprire necesară unui proiect de modernizare, să devenim cea mai dependentă ţară din centrul şi estul Europei de importurile de energie. Avem IMM-uri, avem populaţie care contribuie ca acest lucru să nu se întâmple”, a spus Nicolescu, într-o conferinţă de presă organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
Şeful Asociaţiei pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice a menţionat, totodată, că IMM-urile şi populaţia trebuie încurajate în a apela la energia verde, inclusiv prin alocarea de fonduri.
„Putem să facem, ca stat, ca Guvern, măcar un singur lucru: să-i lăsăm, Dumnezeului, să facă ce fac! Nu există o obligaţie de la Bruxelles să se introducă vreo taxă, ca lucrurile să fie clare. Mai mult decât atât, Directiva europeană restricţionează introducerea de taxe şi le permite doar în trei situaţii. Dar le permite, nu le solicită, nu le încurajează…. Spune ar fi bine să taxaţi, dar, dacă vreţi să taxaţi, puteţi să taxaţi doar în aceste trei situaţii. Deci, noi ar fi trebuit să ignorăm acel articol din Directivă. O Directivă europeană nu înseamnă că traduci un text aprobat de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene şi îl pui într-o lege. Înseamnă că trebuie să înţelegi direcţia indicată de legiuitorul european. Eu mă aştept şi vom face împreună eforturi în săptămânile următoare, dacă nu va fi o altă Ordonanţă de Urgenţă, măcar aceste prevederi să fie scoase de Parlament atunci când ordonanţa va fi discutată şi aprobată. Nu există vreun sens pentru ca aceste prevederi să fie acolo incluse. Repet, IMM-urile, populaţia trebuie să fie în continuare încurajaţi în această direcţie şi pot să fie încurajaţi inclusiv prin alocarea de fonduri, că avem cred că peste 10 miliarde de euro la dispoziţie în Fondul de modernizare. O parte dintre ei ar putea fi folosiţi în această direcţie”, a susţinut specialistul.
La începutul acestei săptămâni, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat într-o conferinţă de presă că prosumatorii nu vor plăti nicio taxă pe soare, aşa cum se vorbeşte în spaţiul public, iar Ordonanţa de Urgenţă la care se face referire este, de fapt, transpunerea unei directive care menţionează posibilitatea introducerii unei astfel de taxe, din 2026, în anumite condiţii.
„Am implementat o directivă privind energia regenerabilă, prin care prosumatorii pot să-şi monteze în mai multe locaţii panouri şi pot beneficia de aceeaşi compensare şi de schimb între locaţii, ceea ce nu era prins până acum, doar dacă au aceeaşi reţea de distribuţie. Este un lucru pe care prosumatorii l-au cerut de mult timp. Neimplementarea directivei ar fi însemnat sancţiuni, eram deja în procedură de sesizare la Curtea de Justiţie”, a spus Popescu.
Potrivit acestuia, faptul că în spaţiul public se vorbeşte despre introducerea unei taxe pe soare este un fake news.