Răzvan Popescu, director general Romgaz: Consumul de gaze naturale în România a scăzut cu 16% în 2022. Romgaz a deținut o cotă de piață de 50%
„Din punct de vedere al pieţei gazelor….a fost o schimbare mare de paradigmă în ceea ce priveşte atât siguranţa în aprovizionare cât şi volatilitatea excesivă a preţurilor. În acest moment, ne uităm că pe parcursul anului trecut în România consumul de gaze naturale a scăzut cu 16% şi din totalul consumului Romgaz a avut o cotă de piaţă de 50% şi din consumul din gaze din producţie proprie peste 60%. Asta arată că această companie deţinută majoritar de către statul român a îndeplinit şi şi-a îndeplinit toate obligaţiile în a asigura securitatea energetică în special al consumatorului casnic, cât şi al producătorilor de energie termică.
În anul 2022 ne-am îndeplinit în proporţie de 98% planul de investiţii. A fost cel mai mare plan de investiţii din istoria companiei, de peste 5,5 miliarde de lei. Pentru anul următor am stimat undeva la 2,3 miliarde din care 800 de milioane sunt exclusiv pentru Neptun Deep şi restul sunt pentru menţinerea producţiei actuale”, a spus Răzvan Popescu, la conferinţa „Future Economy – Tendinţele economice în 2023 – provocări şi oportunităţi”.
El a explicat că pentru următorii ani, până ce proiectul Neptun Deep va intra în producţie, în 2026 – 2027, România se va baza pe producţia onshore, pe care trebuie să o păstreze la un nivel adecvat, în condiţiile unui declin natural al acesteia de 2,5% anual.
Popescu a declarat că proiectul Neptun Deep evoluează conform planului.
„Aşteptăm decizia de investiţii a partenerului estimată undeva în luna iunie a anului acestuia. Deci mai este puţin până atunci. Romgaz şi-a asumat această decizie de investiţii în momentul în care a achiziţionat participaţia Exxon Mobile”, a spus Răzvan Popescu.
Acesta a afirmat că îşi păstrează estimarea de emitere de obligaţiuni în prima jumătate a anului 2024.
În ceea ce priveşte Câmpul Caragele, el a declarat că se află în producţie din 2009. Sonda de mare adâncime produce din 2019. În acest moment se află în producţie 13 sonde şi estimează să mai fie săpate încă 8 sonde şi încă 2 condiţionat de rezultatele acestora.
Gradul de recuperare al rezervelor a crescut la peste 70% fiind un factor foarte important în menţinerea producţiei.