Răzvan Sava spune că Delta Văcăreşti va fi un plămân verde al Capitalei

Primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a reiterat, joi, dorinţa municipalităţii de a-şi depune candidatura, alături de societatea civilă şi instituţii specializate, pentru a prelua în administrare Delta Văcăreşti, adăugând că aceasta va reprezenta un plămân verde al Bucureştiului, proiectul unei generaţii pentru viitor, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 07 apr. 2016, 13:47
Răzvan Sava spune că Delta Văcăreşti va fi un plămân verde al Capitalei

‘Îmi doresc ca alături de societatea civilă şi alte instituţii specializate să ne depunem candidatura pentru preluarea în custodie a acestei viitoare rezervaţii naturale. Aşteptăm din zi în zi emiterea de către Guvernul României a hotărârii privind declararea zonei Văcăreşti ca parc natural. Vom crea un plămân verde de 183 de hectare în mijlocul Capitalei şi acesta cred că poate constitui prin generozitatea lui proiectul unei generaţii pentru viitor’, a spus edilul în cadrul deschiderii oficiale a expoziţiei Romenvirotec.

Citeşte şi: Lacul Văcăreşti devine parc natural şi arie naturală protejată

El a apreciat că provocările de mediu şi găsirea celor mai avansate soluţii pentru depăşirea lor constituie ‘poate cea mai importantă preocupare a omenirii în acest moment’.

‘Sub sloganul Verde pentru Bucureşti, în luna aprilie se desfăşoară unul dintre cele mai ample programe educative privind protecţia mediului. Vorbim despre acţiuni de ecologizare, plantare de arbori, lecţii interactive în şcoli. Prezervarea şi câştigarea suprafeţelor de spaţii verzi, amenajarea rezervaţiei Delta Văcăreşti, iluminatul public eficient şi eco-friendly, Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, planul de mobilitate urbană durabilă, extinderea staţiei de epurare a apelor uzate de la Glina sunt doar câteva dintre armele cu care Primăria Municipiului Bucureşti atacă poluarea’, a adăugat primarul.

El a amintit că în luna ianuarie a fost demarat planul privind calitatea aerului, care prevede abordarea din perspectiva impactului de mediu a unor domenii precum transportul public urban, strategia privind spaţiile verzi, salubrizarea, gestionarea şantierelor de construcţii, eficienţa energetică şi conştientizarea populaţiei asupra efectelor poluării.

La finalul conferinţei, edilul şi ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, au plantat un prun pe unul dintre spaţiile verzi de la Romexpo, care a devenit astfel copacul ‘Romenvirotec 2016’. Cei doi au vizitat standurile şi au discutat cu expozanţii.

Primăria Capitalei are propriul stand în cadrul Expoziţiei internaţionale de tehnologii şi echipamente de protecţia mediului, reciclare şi energii alternative. Astfel, la intrarea în Pavilionul C6, cei interesaţi pot obţine informaţii despre: hărţile strategice privind poluarea fonică şi calitatea aerului, cartografierea spaţiilor verzi publice, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, sisteme eficiente de iluminat public, staţia de epurare Glina, Planul Integrat de Dezvoltare Urbană şi campaniile de conştientizare în domeniul protecţiei mediului.

De asemenea, cei mici au un loc special amenajat unde pot colora planşe cu imagini din natură, în timp ce elevii mai mari pot vizita laboratorul mobil de testare a calităţii aerului.

Expoziţia, având peste 41 de firme participante din 21 de ţări, se desfăşoară până duminică şi poate fi vizitată între orele 10,00 şi 18,00.

Te-ar mai putea interesa și
România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă în 2023 – date Eurostat
România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă în 2023 – date Eurostat
Anul trecut, sursele de energie regenerabilă au reprezentat 24,5% din consumul final brut de energie la nivelul UE, o creştere de 1,4 puncte procentuale (pp) faţă de 2022, arată datele publicate......
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Bundestag, camera inferioară a parlamentului german, a adoptat joi un proiect de lege menit să apere instanţa supremă ...
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Înalta Curta de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea legislației din domeniul concurenței de către ...
Rafinăria Petrobrazi deţinută de OMV Petrom va produce combustibili durabili de aviaţie în colaborare cu britanicii de la John Wood
Rafinăria Petrobrazi deţinută de OMV Petrom va produce combustibili durabili de aviaţie în colaborare cu britanicii ...
Compania britanică de inginerie şi consultanţă John Wood Group PLC a anunţat joi că a încheiat un contract cu producătorul ...