RBC: Vrem să implementăm o soluţie de plată cu telefonul în supermarket

Economica.net
19 03. 2014
telefon_45603253406_30167100

‘Purtăm discuţii cu top cinci bănci din România să implementăm soluţia Blink de plată cu telefonul mobil la casele de marcat din supermarket. Este pregătită platforma tehnică pentru această soluţie, am lucrat la ea doi ani şi sperăm să o putem implementa până la sfârşitul acestui an’, a declarat, miercuri, Andrei Bojiţă, CEO al RBC, într-o conferinţă de presă.

Acesta a precizat că băncile nu sunt, în acest moment, foarte deschise la această soluţie, pe care o consideră ‘o concurenţă la produsele lor de carduri’ şi spun că vor să-şi fidelizeze în continuare clienţii.

Soluţia Blink ar urma să înlocuiască utilizarea cardurilor bancare la cumpărături în supermarket, să elimine chitanţele, poate păstra istoricul cumpărăturilor, administrează statistici despre cheltuieli şi poate gestiona puncte de fidelizare şi promoţii pentru clienţi.

În prezent, 89 de magazine folosesc soluţii proprietare RBC, iar cota de piaţă a companiei este de 87%, în urma implementării de soluţii la marii retaileri Metro, Mega Image, Profi, Auchan, Carrefour şi Selgros.

RBC a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 6%, în 2013, până la 15,6 milioane euro, iar pentru 2014 preconizează o creştere a cifrei de afaceri între 12% şi 14%