RBS va finaliza în luna septembrie transferul clienţilor de retail către UniCredit

RBS România va începe transferul propriu-zis al protofoliului de retail către UniCredit Ţiriac Bank la începutul lunii august, proces care va fi încheiat o lună mai târziu.
Economica.net - joi, 06 iun. 2013, 12:20
RBS va finaliza în luna septembrie transferul clienţilor de retail către UniCredit

UniCredit Ţiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing au semnat, la finalul lunii aprilie, un contract de achiziţie a portofoliului de retail al RBS România, care cuprinde active de 315 milioane euro şi pasive de 230 milioane euro, tranzacţia incluzând şi portofoliul de tip private banking.

„La începutul lunii august vom face primul pas pentru finalizarea procesului de transfer al clienţilor către UniCredit şi îl vom încheia la începutul lunii septembrie. Până atunci ne continuăm activitatea, informăm clienţii, le explicăm ce se va întâmpla, iar de la începutul lunii august vor fi oficial clienţii UniCredit”, a declarat joi preşedintele RBS România, Henk Paardekooper, după o conferinţă de presă.

El a arătat că feedback-ul primit de la clienţi este unul pozitiv, întrucât aceştia au fost informaţi pe parcursul ultimului an de intenţia băncii de a vinde portofoliul de retail.

„Vestea bună pentru clienţi este că UniCredit este o bancă bună şi care vrea să investească în creşterea portofoliului de retail, în extinderea pe acest segment”, a spus Paardekooper.

Preşedintele a recunoscut însă că există şi clienţi care nu doresc transferul la UniCredit, fără să prezinte numărul acestora, menţionând că este vorba doar de câteva excepţii.

UniCredit va prelua doar portofoliul sănătos de retail, fără credite neperformante, ca parte a înţelegerii dintre cele două bănci.

„Bineînţeles că mereu vei avea credite la care clienţii nu mai vor să plătească, însă nimeni nu vrea să aibă aceste credite, deci nu sunt incluse în pachetul către UniCredit. Împrumuturile neperformante reprezintă o parte foarte mică din portofoliul de credite, pentru care banca va căuta o soluţie”, a mai spus preşedintele RBS.

RBS şi UniCredit aşteaptă încă aprobarea BNR pentru tranzacţie, Paardekooper arătându-se foarte optimist în acest sens.

Totodată, cele două părţi au agreat în aprilie şi transferul angajaţilor RBS Romania care lucrau pe zona de retail şi private banking.

„Angajaţii sunt foarte fericiţi să meargă la UniCredit, este o oportunitate bună pentru ei în condiţiile în care, aşa cum am spus, banca investeşte în zona de retail şi doreşte să se dezvolte pe acest segment”, a precizat Paardekooper.

În ceea ce priveşte activitatea RBS în continuare, preşedintele a afirmat că banca va rămâne în România, concentrându-se pe business-ul dedicat companiilor naţionale şi internaţionale. Banca urmăreşte extinderea portofoliul de clienţi, să se axeze pe o creştere organică, nefiind interesată să cumpere clienţi de la alte bănci, dar nici să vândă propriul portofoliul de clienţi corporate, chiar dacă ar apărea oferte tentante.

RBS România face parte din zona de activităţi non-core (din afara nucleului de afaceri esenţiale) ale grupului britanic, însă includerea în core business-ul Royal Bank of Scotland ar putea fi analizată după finalizarea vânzării portofoliului de retail.

„RBS a ieşit din business-ul de retail peste tot unde este prezentă, cu excepţia Marii Britanii şi SUA. În ultimii doi-trei ani afacerile de retail au fost vândute în multe ţări, România figurând printre ultimile ţări. Chiar dacă suntem încă în zona de non-core, ne-am restructurat complet şi operăm, la fel ca alte ţări, ca şi cum am fi parte a core-ului”, a menţionat preşedintele RBS România.

Banca va finaliza până în luna septembrie procesul de transformare în sucursală a grupului pe plan local, ca parte a strategiei anunţate cu un an în urmă, ieşind astfel de sub umbrela BNR.

Te-ar mai putea interesa și
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
Societatea J.T. Grup Oil S.A. i-a anunțat astăzi pe investitorii de Bursa de Valori București că a finalizat achiziționarea activului ”JT Danube Terminal” în urmă unei investiții totale......
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
În premieră în acest sezon rece, fluxul de gaze de la granița dintre România și Ungaria s-a inversat, astfel că acum ...
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană intenţionează să propună interzicerea importurilor de aluminiu primar rusesc ca parte a celui de-al ...
Trump vrea să înființeze un departament nou, care să se ocupe cu gestionarea banilor rezultații din taxele vamale impuse partenerilor SUA
Trump vrea să înființeze un departament nou, care să se ocupe cu gestionarea banilor rezultații din taxele vamale impuse ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat marţi că va crea un nou departament, denumit "Serviciul pentru Venituri ...