RCA pentru trotinete! Ce propun bucureștenii pentru regulamentul de utilizare a trotinetelor electrice

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a anunțat miercuri că a avut o dezbatere privind Regulamentul pentru utilizarea trotinetelor electrice în București. În cadrul acestei dezbateri, au fost propuneri precum RCA pentru trotinete, limitarea vitezei de deplasare, purtarea echipamentului de protecție.
Ion Dobreanu - mie, 05 oct. 2022, 22:12
RCA pentru trotinete! Ce propun bucureștenii pentru regulamentul de utilizare a trotinetelor electrice

„Discuția a fost bine documentată, echilibrată, civilizată, argumentată. O discuție altfel, liberă, cu prezență fizică, dar și pe suport online. Le mulțumesc participanților, Brigăzii de Poliție Rutieră, dar și colegilor din primărie”, scrie viceprimarul pe pagina proprie de Facebook.

Potrivit lui, regulamentul pentru utilizarea trotinetelor electrice este primul act normativ care reglementează folosirea acestor echipamente ca și alternativă de mobilitate.

El spune că este o inițiativă care aduce:
– Soluții pentru mobilitate (sprijin pentru dezvoltarea transportului alternativ).
– Stabilește măsuri și reguli pentru utilizarea în SIGURANȚĂ a trotinetelor.
– Obligă utilizatorii de trotinete să circule doar în anumite zone.
– Obligă utilizatorii să respecte regulile de circulație și pe cele de bună administrare a domeniului public.
– Impune limită de vârstă pentru utilizarea trotinetelor.
– Dezvoltă programe de acțiune pentru educarea și responsabilizarea utilizatorilor
– Reguli clare pentru utilizarea domeniului public (stabilește puncte fixe de închiriere a trotinetelor și obligă operatorii să gestioneze corect și în siguranță aceste echipamente).

Bujduveanu adaugă că în cadrul dezbaterii s-a discutat despre limita de vârstă a utilizatorilor. „Noi am preluat prevederea din Codul Rutier (vârsta de minim 14 ani). Majoritatea a cerut mărirea acestei limite la cel puțin 16 ani”, a detaliat viceprimarul.

Acesta mai spune că au venit și propuneri inedite pe care nu le-a avut în vedere la redactarea Regulamentului: scăderea intensității butonului de accelerație a trotinetelor electrice care sunt închiriate de la operatori.

„Alte propuneri rezultate în dezbatere: RCA pentru trotinete, limitarea vitezei de deplasare, purtarea echipamentului de protecție. La unele dintre propuneri am răspuns pe loc, la altele – cum ar fi RCA, limitare buton accelerație – le vom clarifica zilele acestea. Cert este că în cel mult o săptămână vom avea o formă finală, deci un Regulament pentru utilizarea trotinetelor în București”, conchide viceprimarul Capitalei.

Te-ar mai putea interesa și
Trump: Canada poate deveni al 51-lea stat al SUA
Trump: Canada poate deveni al 51-lea stat al SUA
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a evocat din nou miercuri, pe reţelele sociale, ideea de a face din Canada al 51-lea stat al Statelor Unite, spunând că este o idee excelentă, într-un......
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul a aprobat, miercuri, concesionarea către Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. a unor terenuri în suprafaţă ...
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ...
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...