RCS&RDS apare ca cel mai mare datornic al Transelectrica, pentru factura curentă de transport al energiei electrice. Compania neagă

RCS&RDS are datorii la plata serviciului de transport al energiei electrice de 1,7 milioane de lei. Este cel mai mare datornic cu o factură principală neplătită, exceptând restanţele firmelor în insolvenţă sau faliment, potrivit datelor Transelectrica. Reprezentanţii companiei spun însă că datele nu sunt actualizate şi că nu au nicio datorie la Transelectrica.
Economica.net - joi, 23 feb. 2017, 22:03
RCS&RDS apare ca cel mai mare datornic al Transelectrica, pentru factura curentă de transport al energiei electrice. Compania neagă

Gigantul telecom RCS&RDS, controlat de omul de afaceri Zoltan Teszari, figurează cu o restanţă de 1,7 milioane de lei către operatorul naţional al reţelei de transport al energiei electrice Transelectrica, actualizate la data de 13 februarie, ultimele disponibile. Potrivit datelor Transelectrica, este vorba despre neplata unei facturi principale pentru serviciul de transport al energiei electrice. Creanţa apare în dreptul clienţilor restanţi – “de recuperat comercial”, ceea ce înseamnă că Transelectrica nu a demarat încă o acţiune în instanţă pentru a-şi recupera banii.

Este cea mai mare restanţă a unei companii la o factură principală emisă de Transelectrica pentru transportul energiei electrice, exceptând firmele aflate în insolvenţă sau faliment, situaţie în care recuperarea banilor devine problematică.

Iată clasamentul celor mai mari restanţieri pentru serviciul de transport

Nume client                Valoare neîncasată la data de 13.02.2017 (Lei)

RCS & RDS                    1,719,640.44

TRANSENERGO COM      1,114,598.32

ICCO Energ                   974,077.70

Fidelis Energy                769,476.14

ARELCO Power              794,649.65

ARELCO ENERGY           583,935.74

CE Hunedoara               402,377.79

CURENT ALTERNATIV SRL             7,590.84

RA-RA PARC SRL            0.18

Total principal             6,366,346.80

ECONOMICA.NET a solicitat companiei RCS&RDS un punct de vedere referitor la situaţia creată. Oficialii companiei au spus că RCS&RDS nu are nicio datorie la Transelectrica.

RCS&RDS este din ce în ce mai prezentă pe piaţa de energie electrică. RCS&RDS este, din 2013, furnizor de energie electrică, şi prin politica sa agresivă de preţuri, a ajuns unul dintre furnizorii privaţi importanţi pe piaţa concurenţială. RCS&RDS a înregistrat o cotă de piaţă de 2,54% pe partea de furnizare de energie electrică pentru clienţii finali, potrivit datelor ANRE aferente lunii octombrie 2016.

Compania, care este şi producător de energie regenerabilă, a încercat să construiască propria sa reţea de distribuţie de energie electrică, în două zone din ţară, dar demersul a fost refuzat de reglementatorul ANRE, pe motiv că legislaţia nu permite o reţea de distribuţie alternativă. Compania telecom a dat în judecată ANRE, iar procesul este pe rol.

RCS&RDS a intrat şi pe piaţa furnizării de energie electrică pentru populaţie, dat fiind că, potrivit legii, toţi consumatorii casnici de energie electrică au dreptul, mai nou, să schimbe furnizorul de energie electrică.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...