RCS & RDS dublează vitezele la Internet și reduce prețurile la abonamentele de 500 şi 1.000 Mbps
În același timp, prețul serviciilor Digi Net Fiberlink 500 și 1000 va fi redus, reducere de care vor beneficia şi abonații actuali, cu condiția resemnării contractelor pentru 12 luni.
Clienţii care au abonamente Digi Net Fiberlink 50 pot trece la abonamentele Digi Net Fiberlink 100 și vor beneficia de viteze de până la 100 Mbps, fără niciun cost suplimentar.
De asemenea, clienţii Digi Net Fiberlink 100 pot trece la abonamentele Digi Net Fiberlink 200 și vor beneficia de viteze de până la 200 Mbps, fără niciun cost suplimentar.
Pentru a beneficia de creşteri și pentru modificarile contractuale, clienţii existenți Digi Net Fiberlink pot să solicite trecerea la noile viteze de acces sau la noile prețuri prin apelarea Infoline 03XX. 400 414, unde XX reprezintă prefixul judeţului, iar pentru Bucureşti, 031 400 4414, accesând www.contulmeudigi.ro sau în orice punct de prezenţă RCS & RDS.
“Beneficiile oferite permanent clienţilor noştri, în cele mai bune condiții calitative și utilizând infrastructuri avansate de fibra optică, reprezintă o strategie cu care ne-am familiarizat deja clienţii. Aceştia au nevoie de servicii avantajoase şi stabile, iar noi nu facem altceva decât să venim în întâmpinarea nevoilor şi preferinţelor consumatorilor.” a declarat Valentin Popoviciu, Director Dezvoltare, RCS & RDS.
Compania are circa 2,5 milioane de clienţi.