RCS & RDS nu se aşteaptă la un impact negativ în urma unei eventuale fuziuni Vodafone – UPC în România. Ce planuri are Digi în 2018
„Dacă ar fi să se materializeze o tranzacţie Vodafone – UPC, am prefera să ne abţinem de la paralele între exemplul olandez şi România. Cred că dinamica acestor două pieţe este foarte diferită şi, astfel, nu ne aşteptăm la vreun impact negativ dacă o astfel de tranzacţie ar avea loc”, a afirmat recent Bulgac, întrebat, într-o conferinţă cu investitorii, ce efect ar avea o fuziune între al doilea mare operator mobil şi numărul trei pe piaţa de servicii fixe din România.
El a precizat, apoi, că principala diferenţă între pieţele serviciilor de telecomunicaţii din Olanda şi România este nivelul preţurilor, mult mai mic pe plan local, dar şi structura pieţei joacă un rol.
„Cred că politica de preţuri este cel mai important element şi că este ceea ce conferă pieţei noastre o dinamică total diferită în comparaţie cu pieţele vestice mai mature, unde preţurile sunt mai mari”, a explicat executivul RCS & RDS.
Vodafone a confirmat, la începutul lunii februarie, că a reluat discuţiile cu grupul american Liberty Global, prorpietarul UPC, privind fuziunea operaţiunilor celor doi giganţi pe pieţele europene unde activează în paralel. Cele două corporaţii şi-au combinat deja, anul trecut, operaţiunile din Olanda, într-un joint-venture deţinut în proporţii egale. Operaţiunea le-a permis să reducă preţurile, prin oferirea de pachete convergente fix-mobil.
Bulgac a mai spus că Digi va continua investiţiile în reţelele mobile şi în infrastructura de servicii fixe din România şi Ungaria, estimând cheltuieli de capital de până la 240 milioane euro în acest an, nivel apropiat de cel de anul trecut. În următorii doi ani, investiţiile ar urma să intre pe un trend descendent, dacă compania va fi mulţumită de calitatea reţelelor din România şi Ungaria.
Investiţiile Digi au crescut anul trecut cu 12%, la 243 milioane euro, de la 216 milioane euro în 2016.
El a adăugat că RCS & RDS a lăsat-o mai moale în ultima vreme cu campaniile pentru atragerea de noi clienţi, însă ofensiva ar putea fi reluată în a doua parte a anului, dacă investiţiile în reţelele fixe şi mobile vor fi în grafic.
„Ne-am concentrat, în ultimele şase luni, pe îmbunătăţirea acoperirii şi calităţii serviciilor mobile. În această perioadă, ne-am abţinut intenţionat de la campanii agresive pentru atragerea de clienţi, iar vânzările şi-au urmat cursul natural, cu un impact comercial mic din partea publicităţii şi marketingului. Am putea relua operaţiunile comerciale la intensitatea de la începutul anului 2017 şi din perioada anterioară, probabil în a doua parte a acestui an, însă depinde de gradul nostru de satisfacţie cu calitatea reţelei noastre. Suntem mulţumiţi de rezultatele de vânzări pe care le-am avut pe segmentul mobil, cu profitabilitatea, şi vrem să ne focusăm pe furnizarea de servicii de înaltă calitate”, a detaliat Bulgac, cu privire la strategia pe piaţa din România.
„Extinderea acoperirii serviciilor 4G şi creşterea densităţii reţelelor mobile în marile oraşe sunt lucrurile care ne preocupă astăzi”, a adăugat el.
Digi Communications a avut anul trecut venituri totale de 916,5 milioane de euro, în creştere cu aproximativ 9%, şi un profit net de 61,7 milioane euro, de cinci ori mai mare faţă de nivelul din 2016.
România este principala piaţă a companiei, urmată de Ungaria. Digi mai are operaţiuni de reseller de servicii mobile în Spania şi Italia.
Compania are, în România, 3 milioane de clienţi ai serviciilor de cablu TV, peste 2,1 milioane de utilizatori ai serviciilor de internet fix, 3,4 milioane de clienţi pe segmentul de telefonie şi date mobile, respectiv 1,1 milioane de clienţi la telefonie fixă.
Digi este listată, din mai anul trecut, la Bursa de Valori Bucureşti, unde acţiunile companiei se tranzacţionează la aproximativ 35 de lei, conferindu-i operatorului o capitalizare de piaţă de 3,5 miliarde de lei.