RCS&RDS, o nouă încercare de a intra pe piaţa radio: A cerut CNA 10 frecvenţe pentru lansa Digi FM
Societatea de telecomunicaţii RCS&RDS şi-a prezentat intenţia de a se lansa în zona radio încă de săptămâna trecută, când a participat la un concurs organizat de CNA pentru atribuirea unor frecvenţe radio tematice. Atunci, RCS&RDS a cerut CNA un număr total de 11 frecvenţe pentru a lansa postul de radio cu profil sportiv Digi Sport FM, însă nu a primit niciuna.
Marţi, RCS&RDS s-a prezentat din nou în faţa membrilor CNA, de data aceasta la concursul organizat pentru acordarea unor frecvenţe de radio generaliste.
RCS&RDS a solicitat CNA zece frecvenţe radio pentru a lansa postul de radio cu profil generalist Digi FM în localităţile Buzău, Reşiţa, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighişoara, Suceava, Tulcea, Târgovişte şi Târgu Mureş.
La concursul CNA de joi a fost prezentă o delegaţie din partea RCS&RDS din care au făcut parte Lucian Mihai (reprezentul RCS la toate şedinţele CNA), Cosmin Prelipceanu, redactor-şef al televiziunii Digi 24 (deţinută tot de RCS&RDS), şi Costin Niculescu, director tehnic al televiziunii Digi 24.
Potrivit dosarului de concurs depus la CNA, dacă va obţine frecvenţele de radio solicitate, Digi FM va fi un post cu profil generalist, care va difuza programe 24 de ore pe zi.
Grila postului de radio Digi FM ar urma să cuprindă programe producţie proprie – 60%, producţii audiovizuale ale altor producători – 10%, programe retransmise (de la televiziunea Digi 24, deţinută de RCS&RDS) – 15% şi programe preluate de la televiziunea Digi 24 – 15%. Programele de informare vor reprezenta 60% din grila Digi FM, cele educative şi culturale – 30%, iar cele de divertisment – 10%.
Investiţiile preconizate în punerea în funcţiune a fiecărei staţii a Digi FM se ridică la o sumă cuprinsă între 150.000 şi 350.000 euro pe staţie, potrivit dosarului de concurs depus la CNA.
În faţa membrilor CNA, Cosmin Prelipceanu a declarat că postul de radio Digi FM este gândit ca o reţea naţională. „E un început ce face noi astăzi, nu este o tentativă (…) RCS-ul, când îşi propune ceva, face”, a spus Prelipceanu.
În cazul în care CNA va acorda cele zece frecvenţe solicitate, acestea vor fi puse în funcţiune în aproximativ o jumătate de an, potrivit lui Prelipceanu.
„Am constatat că mulţi dintre cei care au solicitat licenţe (la concursul CNA, n.r.) nu propun radio generalist. Noi vrem să facem lucrul ăsta. Noi ne-am dori şi o licenţă în Bucureşti pentru acelaşi gen de produs, pentru că credem că oamenii au nevoie de radio generalist (…) Vrem ştiri locale, vrem ştiri naţionale, vrem programe cu oamenii din locaţiile despre care v-am vorbit şi vrem să le propunem şi câteva din emisiunile pe care le facem deja la Digi 24”, a spus Cosmin Prelipceanu.
El a precizat că emisiunea lui Luca Niculescu difuzată la televiziunea Digi 24 ar urma să fie transmisă, în paralel, şi la viitorul post de radio Digi FM.
Planurile RCS&RDS pentru lansarea a două posturi de radio, cu denumirea Digi FM şi Digi Sport FM, au fost prezentate de agenţia MEDIAFAX încă din data de 22 octombrie. Surse au declarat atunci pentru MEDIAFAX că societatea RCS&RDS vrea să lanseze două posturi de radio, unul generalist, cu denumirea Digi FM, şi unul tematic-sportiv, cu denumirea Digi Sport FM.
RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi satelit din România.
În ultimii ani, RCS&RDS şi-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania deţine televiziunea de ştiri Digi 24 HD (cu staţiile locale aferente), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar şi televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life şi Digi World (cu variantele „secundare” Animal World Channel, Life Channel şi World Channel). De asemenea, RCS&RDS este acţionar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel şi UTV.
Pe de altă parte, la concursul organizat marţi de CNA au participat şi reprezentanţii societăţii Grupul Media Camina (G.M.C.) SRL (parte a trustului media Intact, controlat de familia Voiculescu), care au solicitat un număr total de şapte noi frecvenţe pentru extinderea reţelei Radio Zu, în localităţile Câmpulung, Miercurea Ciuc, Reşiţa, Suceava, Tecuci, Turnu Măgurele şi Târgovişte.
La concursul organizat marţi de CNA au participat şi reprezentanţii societăţii P7S1 Radio Holding SRL, care au solicitat şase noi frecvenţe pentru extinderea reţelei Magic FM (în localităţile Câmpulung, Reşiţa, Sighişoara, Tulcea, Turnu Măgurele şi Târgovişte) şi patru noi frecvenţe pentru extinderea reţelei Kiss FM (în localităţile Gura Humorului, Medgidia, Rădăuţi, Turnu Măgurele).
De asemenea, societatea Media Grup Production, ai cărei acţionari sunt Vlad Pufu şi Ion Cristoiu, s-a înscris la concursul organizat de CNA pentru atribuirea unor frecvenţe radio generaliste, cerând înapoi frecvenţa de la Buzău, care a fost scoasă la concurs după ce a fost retrasă postului Focus FM pe 18 iulie.
În plus, marţi, la concursul CNA, s-au prezentat şi societatea Impact F.M. SRL (pentru extinderea postului de radio generalist Impact FM cu patru noi frecvenţe), societatea Iuga Media SRL (care vrea să lanseze posturile de radio Expres FM şi Radio Sighişoara), societatea Joy Media Enterprise SRL (care solicită două frecvenţe pentru lansarea postului de radio Joy FM), societatea Lugomedia SRL (care vrea o frecvenţă nouă pentru extinderea postului de radio Nova FM), societatea Media Ten Production SRL (care a solicitat două frecvenţe pentru lansarea postului Radio Bucovina), societatea Mediaprim SRL (care a solicitat o frecvenţă pentru lansarea postului Radio Panduru), societatea New Media Bucovina SRL (care a cerut două frecvenţe pentru lansarea postului Radio Gold Rădăuţi), societatea New Waves Production SRL (care a cerut două frecvenţe pentru extinderea Radio As) şi societatea Novus Day SRL (care a cerut o frecvenţă pentru postul Atlas FM).
Rezultatele concursului organizat de CNA începând de luni, pentru atribuirea unor licenţe de radio generaliste, ar urma să fie anunţate miercuri sau joi, după audierea tuturor societăţilor care concurează pentru aceste licenţe.