RCS & RDS reduce tarifele la internet fix şi lansează două abonamente de net mobil

Economica.net
08 01. 2016
digi_47470100_42557700

Astfel, abonamentul „Digi Net Fiberlink 300” se ieftineşte cu 10 lei, de la 39 de lei pe lună la 29 de lei pe lună. „Digi Net Fiberlink 500” costă începând de azi 39 de lei pe lună, de la 45 lei pe lună, iar „Digi Net Fiberlink 1000” ajunge la 45 lei pe lună, de la 55 lei pe lună, potrivit unui comunicat al RCS & RDS.

La abonamentele de 500 şi 1000 Mbps, clienţii vor avea acces şi la serviciul de stocare Digi Storage, compania oferind gratuit 20 GB, respectiv 50 GB spaţiu pe cloud.

Stocarea pe cloud poate fi extinsă, până la 150 GB, cu 2,9 lei/lună pentru fiecare 50 GB în plus, până la 300 GB la 14,52 lei/lună, respectiv până la 1 TB la 29,03 lei/lună, tarife valabile pentru cei care au abonament la orice serviciu Digi.

Tip serviciu

Viteză de până la:

Spațiu de stocare
Digi Storage inclus

Tarif lunar

(TVA inclus)

Download

Upload în rețeaua
Digi Net şi în Internet
 

Digi Net Fiberlink 300

300 Mbps

100 Mbps

 

29 Lei

 

Digi Net Fiberlink 500

500 Mbps

200 Mbps

20 GB

 

39 Lei

 

Digi Net Fiberlink 1000

1000 Mbps

200 Mbps

50 GB

 

45 Lei

 

Totodată, RCS & RDS a lansat, vineri, pachetele de servicii Digi Net Mobil Activ şi Activ Plus, la 10 lei/lună, respectiv 20 lei pe lună pentru clienţii care sunt abonaţi deja la un alt serviciu fix sau mobil al companiei. Traficul inclus este de 5 GB 3G şi 10 GB 4G, respectiv 10 GB 3G şi 20 GB 4G. Modemul USB 3G este oferit cz reducere 100%, iar modemul 4G poate fi închiriat pentru 5 lei pe lună.

Pentru clienţii care nu sunt abonaţi la un alt serviciu RCS & RDS, Digi Net Mobil Activ şi Activ Plus costă 15 lei pe lună, respectiv 25 lei pe lună. Modemul USB 3G costă 5 lei pe lună, iar modemul 4G 10 lei pe lună.

Serviciile de net mobil pot fi folosite şi prin achiziţionarea unei cartele SIM. Vitezele sunt de până la 21,6 Mbps în reţeaua 3G şi până la 150 Mbps în reţeaua 4G.

După consumarea traficului la viteze superioare inclus în fiecare pachet, utilizatorul va putea utiliza în continuare serviciul de internet mobil cu trafic nelimitat la viteze diminuate.